BCR va intrerupe vineri si sambata sistemul informatic pentru doua ore
Banca Comerciala Romana (BCR) va intrerupe vineri si sambata, incepand cu ora 22:30, functionarea sistemului informatic pentru aproximativ doua ore pentru imbunatatirea functionarii acestuia, se arata intr-un comunicat al institutiei. Astfel, clientii nu vor putea efectua nici un fel de operatiuni cu carduri, atat la ATM cat si la comercianti, ori prin intermediul serviciilor de Internet banking (Click 24 Banking BCR), phone banking (Alo 24 Banking BCR), respectiv Multicash/eBCR.
In prezent, reteaua BCR are peste 1.600 de bancomate (ATM) si peste 14.000 de aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS).
BCR, membra a grupului Erste, este cea mai mare institutie bancara din Romania gestionand active de peste 17,5 miliarde euro. In prezent, banca are 608 unitati de retail deschise in intreaga tara, in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori.