Sari direct la conținut

Bedminster Capital Management a achizitionat 65% din actiunile Hiperdia, pentru 15 milioane euro

HotNews.ro

Bedminster Capital Management, administratorul fondului de investitii Southeast Europe Equity Fund II (SEEF II) a achizitionat un pachet de 65% din actiunile companiei Hiperdia, furnizor de servicii medicale de diagnostic imagistic, valoarea totala a tranzactiei fiind de aproximativ 15 milioane de euro. Potrivit NewsIn, SEEF II va pune la dispozitia Hipermedia resursele si exerienta de care dispune pentru a sustine dezvoltatea acesteia.

„Consideram ca momentul investiţiei a fost unul optim, deoarece am avut oportunitatea de a ne asocia cu una dintre cele mai bune echipe de management din sectorul serviciilor medicale din Romania”, a declarat Ron Drake, presedintele Bedminister.

Tiberiu Roth, presedintele consiliului de administratie si director general al furnizorului de servicii medicale, este de parere ca „impreuna cu Bedminster Capital Management LLC vom continua implemetarea initiativelor Hipermedia”.

Piata serviciilor medicale private din Romania a cunoscut o rata de crestere continua in ultimii ani, iar potrivit estimarilor, aceasta va ajunge la 28 milioane euro pana la finele anului.

„Serviciile medicale din Romania ofera numeroase oportunitati de crestere. Noi ramanem, in medie, cinci ani intr-o companie, dupa care vindem participatia”, a spus Catalin Iliescu, vicepresedintele Bedminster Capital Management LLC.

SEEF II fost infiintat in martie 2006, in urma cofinantarii cu circa 200 milioane de dolari din partea unor investitori institutionali din Europa si SUA, precum si de la Overseas Private Investment Corporation (OPIC), o agentie de investitii a guvernului american, si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Fondul are in vedere investitii in companii din Europa de Sud-Est si tarile vecine: Romania, Albania, Bulgaria, Turcia si tarile din fosta Iugoslavie. Southeast Europe Equity Fund II va investi in Romania peste 30% din suma alocata pentru achizitii in Europa de Sud-Est.

Hipermedia este o societate pe actiuni fondata in anul 1997, la Brasov, avand opt actionari, dintre care o companie cu sediul in Marea Britanie si sapte persoane fizice: trei israelieni si patru romani. Institutia de diagnostic imagistic cu laboratoare si asistenta medicala specializata. Compania are clinici si laboratoate in Brasov, Bucuresti, Timisoara, Galati, Satu Mare, Ploiesti si Cluj Napoca.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro