Sari direct la conținut

Belgianul Christian Heinzmann, fostul director general la Tarom, a dat in judecata compania dupa ce a fost revocat din functie inaintea finalizarii mandatului

HotNews.ro
Christian Heinzmann, Foto: AGERPRES
Christian Heinzmann, Foto: AGERPRES

Christian Heinzmann – care a ocupat pozitia de CEO privat la Tarom din 2012 si care a fost revocat din functie, in martie anul acesta, in urma unei decizii a board-ului – a dat in judecata compania. Si Tiberiu Siclea, care a fost revocat din functia de membru in CA in acelasi timp cu Heinzmann, a dat in judecata compania, potrivit datelor de pe site-ul portal.just, relateaza Mediafax.

In acelasi timp, la Tarom, a avut loc marti o sedinta a consiliului de administratie, in care s-au votat criteriile alegerii noului CEO, care nu au fost facute publice pana acum.

„Ca urmare a demiterii, Christian Heinzmann a intentat o actiune in justitie. In consecinta, justitia este cea care va decide pe aceasta tema”, potrivit oficialilor companiei.

Din 22 martie, conducerea interimara a companiei a fost preluata de Gabriel Stoe, care ocupa de un an pozitia de director financiar la Tarom (platit cu 5.400 de euro pe luna) si din 2013 pe cea de consilier al directorului general (Sorinel Ciobanu) in cadrul Companiei Nationale de Aeroporturi Bucureiti, potrivit datelor din CV-ul lui.

Desi a fost revocat ca CEO, Christian Heinzmann, este inca membru in consiliul de administratie si participa la sedintele board-ului. El asteapta sa i se plateasca suma de 60.000 de euro, stipulata intr-o clauza a contractului legata de revocarea inaintea finalizarii mandatului.

In 2015, Tarom a avut o cifra de afaceri de circa 313 milioane de euro si pierderi de 9,3 milioane de euro (de 2,9 ori mai mici fata de 2014 si de 3,1 ori mai mici fata de 2013).

Referinte:

Christian Heinzmann, revocat din functia de director general al TAROM

Ce nereguli sustine ca a gasit la Tarom corpul de control al ministrului Transporturilor – raport

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro