Berceanu: Romania si Germania ar putea produce un avion de transport regional. Are toate sansele sa fie un fel de Logan sau Duster
- Redactia Hotnews
Romania ar putea produce, in colaborare cu Germania, un „avion regional de transport”, a declarat sambata ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care a deschis sambata mitingul aviatic „Otopeni Air Show 2010”.
- Mitingul aviatic poate fi urmarit LIVE aici.
El a precizat ca a purtat discutii in acest sens cu o delegatie a Institutului de cercetari din Germania si cu reprezentantii industriei aeronautice din Romania.
Acest proiect „are toate sansele sa fie un fel de Logan sau Duster”, a spus Berceanu, facand referire la succesul inregistrat de francezii de la Renault dupa preluarea producatorului roman de autoturisme Dacia.
Radu Berceanu a deschis sambata mitingul aviatic de la Otopeni, conducand, de la mansa unui avion Cessna, o formatie de aeronave care a decolat de pe aerodromul Strejnic din Ploiesti si a aterizat pe aeroportul Otopeni.
Mitingul aviatic, la care participa zeci de aeronave si peste 70 de piloti experimentati, este dedicat aviatorilor romani Aurel Vlaicu si Henri Coanda.