Sari direct la conținut

BERD a majorat la 6% estimarea de creştere a economiei româneşti în 2021

HotNews.ro
BERD - Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Foto: Facebook/ EBRD
BERD - Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Foto: Facebook/ EBRD

​Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2021, prognozând o creştere de 6% în acest an, faţă de un avans de 3% cât estima în luna septembrie a anului trecut, se arată într-un raport publicat marţi de instituţia financiară internaţională, scrie Agerpres.

Potrivit BERD, cele trei ţări din regiunea Europei de Sud-Est (România, Bulgaria şi Grecia) au fost afectate serios de criza Covid-19 în 2020, cu o contracţie medie de 5,2%, cea mai amplă din toate regiunile în care BERD operează.

Cu toate acestea, în prezent, are loc o revenire în toate cele trei ţări din regiunea Europei de Sud-Est, în special în România, astfel că pe ansamblul lui 2021, BERD se aşteaptă la o creştere de 5,2% la nivel regional.

Este vorba de cea mai mare revizuire în sus a prognozelor de creştere ale BERD, de aproape două puncte procentuale, faţă de estimările publicate în luna septembrie a anului trecut.

„România a traversat criza Covid-19 mai bine decât se estima iniţial, cu o contracţie a PIB-ului de 3,9% în 2020. Pe ansamblu, consumul privat a avut cel mai semnificativ declin în 2020, de 4,9%, în timp ce investiţiile care s-au menţinut şi îmbunătăţirea exporturilor au avut o contribuţie pozitivă la creştere. În ultimele două trimestre, economia a crescut în ritm robust, pe măsură ce măsurile de izolare au avut un impact limitat asupra activităţii economice… Actualul avânt din economie ar urma să ducă la o creştere de 6% a PIB în 2021. Pentru 2022, Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă ar urma să dea un impuls semnificativ investiţiilor, în timp ce consumul privat şi îmbunătăţirea exporturilor ar putea să se traducă într-o creştere economică de până la 5%. Principalul risc în jos la adresa acestor prognoze are legătură cu evoluţia pandemiei”, susţine BERD.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro