Sari direct la conținut

BERD devine acționar minoritar al Euroins Insurance Group. Compania din România va fi capitalizată cu 42 milioane de euro

HotNews.ro
Acord Euroins-BERD, Foto: Euroins Romania
Acord Euroins-BERD, Foto: Euroins Romania

Euroins România, al doilea mare asigurător RCA, continuă să-și întărească situația financiară după căderea liderului de piață, City Insurance. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va achiziționa o participație minoritară la Euroins Insurance Group și va investi 30 milioane de euro în compania din România. Și Eurohold, compania mamă a Euroins, a anunțat marți că va investi 12 milioane de euro.

  • „BERD investește 30 de milioane de euro printr-o nouă majorare de capital, în timp ce Еurohold, compania mamă a grupului de asigurări, oferă o injecție de capital suplimentară de 12 milioane de euro.
  • Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea și creșterea celei mai mari entități din cadrul grupului, Euroins România Asigurare Reasigurare. Finanțarea va susține, de asemenea, operațiunile și creșterea grupului în Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia și Ucraina.”, se arată în comunicatul asigurătorului.

BERD va colabora cu ASF pentru a elabora noi reglementări pentru gestionarea cererilor de despăgubire și pentru crearea unui sistem mai echitabil pentru toate părțile implicate, inclusiv clienți, ateliere și companii de asigurări, promovând în același timp interesul asigurătorilor mondiali și atragerea de capital în industria de asigurări.

  • „Participarea BERD va consolida pozițiile de solvabilitate ale grupului și va sprijini creșterea Euroins Insurance Group. Investiția vine într-un moment important pentru cea mai mare companie a grupului – Euroins România. În ultimele 12 luni, Euroins a atras peste 300 de milioane de lei în creșteri successive de capital. Astfel, Euroins România este o companie stabilă, inovatoare, orientată spre client și spre diversificare pe o piață locală complexă.”, a declarat Kiril Boshov, președintele consiliului de administrație al Еurohold.

De asemenea, recent, BERD a cofinanțat achiziția de către Еurohold a activității grupului CEZ în Bulgaria.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro