Berea Timisoreana si-a sarbatorit suprematia mondiala
Peste 150.000 de litri de bere au baut timisorenii la festivalul care a monopolizat atentia localnicilor la sfarsitul saptamanii trecute
Festivalul berii Timisoreana a tinut capul de afis al manifestarilor organizate in orasul de pe Bega in acest week-end. Peste 100.000 de timisoreni au participat, timp de doua zile, la sarbatoarea celei mai gustoase beri din lume, dupa ce un juriu din Australia a plasat licoarea fabricata in Timisoara pe primul loc in clasamentul mondial al berilor blonde.
„Ambitia Timisoreana este sa demonstreze ca adevaratele valori, cele pe care le pretuiesc oamenii obisnuiti, castiga acum ca si in trecut, chiar si in lumea berii.
Vom duce mai departe povestea acestor valori, le vom da un glas mai puternic. Ceea ce face diferenta, dincolo de puterea creativa si de gandire strategica, a fost entuziasmul, dedicarea si coeziunea echipei, demonstrate in procesul de pitch.
Suntem incantati de perspectiva ca oamenii sa inteleaga acest mesaj publicitar al Timisoreana”, a spus senior brand managerul Timisoreana, Mihai Barsan, in momentul in care a lansat noua editie a festivalului berii din orasul de pe Bega. Acest concept face ca aceasta campanie integrata cu caracter national sa fie una cu adevarat speciala.
„Serbarile Timisoreana au reusit sa fie mai mult decat un festival de bere. Aici s-a spus povestea primei beri romanesti, cu maestrul berar, un fierar, un olar, un dogar si un agricultor. Au readus atmosfera secolului XVIII in spatiul serbarilor Timisoreana si au ilustrat etapele de producere a berii in acele timpuri in cadrul unei reproduceri simbolice a primei fabrici de bere Timisoreana.
Decorul festivalului reprezinta un document al acelor timpuri, lo-catia redand atmosfera anului 1718″, a mai mentionat Barsan.
In acest an, berarii timisoreni spun ca s-au consumat peste 150.000 de litri de bere, mai cu seama ca vremea buna a favorizat apetitul participantilor. „In anii in care vremea este favorabila, festivalul berii este chiar o afacere. Se castiga bine, mai cu seama ca nimeni nu verifica cuantumul vanzarilor”, spune Maria Suciu, unul dintre vanzatorii de mici si bere din fata stadionului.
Nu acelasi entuziasm este impartasit si de Ioan Vlaiconi, un comerciant care a fost nevoit sa-si inchida taraba cu o zi mai devreme pentru ca a continuat sa comercializeze mici si bere dupa ora 23. „I-am servit pe toti cei care mai erau la coada. Nu stiu de ce trebuie sa evacuez locatia”, a protestat comerciantul, fara a-i convinge pe organizatori ca are dreptate.
„Asa cum au inteles ceilalti 60 de comercianti ca dupa ora 23 nu se mai vinde nimic, trebuia sa priceapa si domnul Vlaiconi”, a explicat reprezentantul organizatorilor, care era protejat de cativa jandarmi.
LIDER MONDIAL
Berea Timisoreana a fost declarata cea mai gustoasa bere blonda din lume, in urma cu cateva zile, de catre juriul Australian International Beers Awards (AIBA), intr-un concurs la care au participat peste 900 de beri dintre cele mai cunoscute din lume. Cei 30 de membri ai juriului au degustat toate berile participante folosind 600 de pahare si consumand 10 kilograme de branza.
In urma deliberarilor, berea romaneasca a obtinut cel mai mare punctaj dintre toate berile participante. Criteriile luate in calcul au fost aspectul, aroma, gustul, atractivitatea ambalajului si usurinta in a deschide recipientul, precum si caracteristicile
tehnice ale berii. Rezultatul a fost anuntat de catre presedintele juriului, Peter Mander, care a spus despre Timisoreana ca este „o bere exceptionala, cu un gust echilibrat, cu o aroma si un aspect care corespund categoriei din care face parte, si cu atribute tehnice excelente”.
Cele mai recente recunoasteri obtinute de berea Timisoreana au fost medalia de bronz la World Beer Championship din Statele Unite, medalia de argint la Australian International Beer Awards in 2006 si Superior Taste Award la International Taste&Quality Institute, Bruxelles, Belgia.