„Better Place”: *NSYNC a lansat o melodie nouă după o pauză de peste 20 de ani – AUDIO
*NSYNC, una dintre cele mai populare trupe muzicale de la sfârșitul anilor 1990, a lansat vineri „Better Place”, prima melodie nouă după o pauză de mai bine de 20 de ani, relatează Reuters.
„Better Place”, melodie inclusă în coloana sonoră a filmului de animație Trolls Band Together, este prima piesă la care Justin Timberlake, JC Chasez, Chris Kirkpatrick, Joey Fatone și Lance Bass au lucrat împreună de la lansarea ultimului album al trupei de băieți, „Celebrity” în 2001.
Timberlake, care dă vocea personajului „Branch” din franciza de filme Trolls, distribuise anterior o înregistrare video cu cvintetul înregistrând în studio melodia.
Back in the Studio. Better Place out 9/29. pic.twitter.com/W9Y2fYToXg
— *NSYNC (@NSYNC) September 15, 2023
Cântărețul care a urcat pe prima poziție a clasamentelor muzicale cu melodii precum „Can’t Stop The Feeling!” este producător executiv al noului film și un colaborator de mai mulți ani al francizei de filme pentru copii.
Într-o postare făcută pe Instagram, Bass a descris „Better Place” drept „o scrisoare de dragoste pentru toți fanii noștri care au fost sistemul nostru de sprijin incredibil”.
„Voi ați fost alături de noi prin toate, chiar și când alegerile noastre vestimentare au fost, să spunem doar, ‘unice’”, a adăugat el în postarea făcută înainte de lansarea melodiei.
„Voi ați crezut mereu că asta se va întâmpla din nou, chiar și când noi nu o credeam”, a conchis el.
*NSYNC a cântat ultima oară pe scenă în urmă cu un deceniu
Fondată în 1995 în orașul Orlando din statul american Florida, *NSYNC a atras o legiune de fani dedicați din întreaga lume cu melodii ca „I Want You Back”, „Tearin’ Up My Heart” and „Bye Bye Bye”.
Membrii trupei au decis să ia o pauză în 2002, una care a devenit în cele din urmă permanentă, Timberlake având ulterior o carieră solo de succes.
*NSYNC a cântat ultima oară pe scenă împreună în timpul unei reuniuni la ediția din 2013 a Premiilor Muzicale MTV.
Membrii trupei s-au reunit din nou în urmă cu două săptămâni la același eveniment anual, unde i-au înmânat lui Taylor Swift premiul pentru cel mai bun videoclip pop pentru melodia „Anti-Hero”.