Bihor: Zece raniti, dupa ce o masina a derapat din cauza zapezii si s-a lovit de un microbuz
Zece persoane au fost ranite, duminica dimineata, dupa ce soferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, pe DN 76, in judetul Bihor, la iesirea din comuna Ceica, a derapat pe drumul acoperit de zapada si a ajuns pe contrasens, lovind un microbuz, transmite Mediafax.
Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Bihor, Ioana Indries, un tanar de 29 de ani aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul masinii la o curba la dreapta, din cauza ca nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zapada, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un microbuz, condus de un tanar din Beius. In microbuz erau sase persoane, inclusiv soferul, iar in cealalta masina se aflau patru persoane.
In urma impactului, cele zece persoane ranite, printre care si cei doi soferi, au fost duse la spital.