Skip to content

Bilet câștigător la loto, de 1 milion de euro, recuperat din camionul de gunoi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bilet de loterie în valoare de 1 milion de euro a fost recuperat de la gunoi, în Italia, după ce câștigătoarea, cuprinsă de panică, a apelat la echipa de salubrizare pentru a o ajuta să-l găsească, potrivit companiei locale de gestionare a deșeurilor.

Biletul cu câștigul instantaneu era „în mod miraculos încă întreg” după ce muncitorii de la salubritate au răscolit mormanele de gunoi din camionul lor, a declarat Roberto Nicola Toscano, administratorul companiei SANB din regiunea Puglia, din sudul Italiei.

Toscano a explicat că, atunci când câștigătoarea s-a dus duminică să-și verifice biletul la magazinul local după extragere, aparatul a indicat că acesta era „nedecontabil”. Acest lucru s-a întâmplat deoarece micii comercianți pot plăti doar câștigurile de valoare mică.

Însă femeia – care a dorit să-și păstreze anonimatul – nu și-a dat seama că câștigase marele jackpot.

„Câștigătoarea juca mereu aceleași numere, deoarece erau asociate cu o persoană dragă”, a spus Toscano, potrivit The Guardian.

Când s-a întors acasă de la magazin, un membru al familiei i-a spus că numerele ei obișnuite au ieșit câștigătoare. S-au întors imediat la magazin, doar pentru a descoperi că biletul fusese deja aruncat, iar gunoiul colectat.

Așa că femeia l-a sunat pe Toscano.

„Am reconstituit traseul biletului, fără prea multe speranțe că îl vom găsi, întrucât fusese deja ridicat de un camion de gunoi”, a povestit Toscano.

Cu puțin noroc, însă, au reușit să identifice camionul potrivit și l-au oprit.

Având în vedere riscul pe care îl prezintă materialele potențial periculoase din deșeuri, au dus vehiculul la o firmă specializată, cu echipamente corespunzătoare, pentru a putea să caute printre gunoaie, a mai povestit el.

Muncitorii au căutat mai bine de o zi, găsind diverse bilete și taloane.

„Printre acestea se afla și talonul pe care îl căutam, care, în mod miraculos, era încă întreg”, a spus Toscano.

Când i-a spus câștigătoarei că l-au găsit, „ea a plâns de emoție”, a spus el. „Aș fi îmbrățișat-o, dar vorbeam la telefon.”

Totuși, evitarea „dezastrului” a avut un preț. SANB, cu sediul în Bitonto, în apropiere de Bari, este o agenție publică, ceea ce înseamnă că toate costurile căutării printre deșeuri ar trebui suportat de contribuabili.

Toscano a precizat că femeia a trebuit să semneze o promisiune prin care se angaja să „acopere toate costurile suplimentare” suportate – un risc care a dat roade.