Sari direct la conținut

Biletele pentru concertul Lady Gaga in Romania se pun in vanzare vineri

HotNews.ro
Arena Nationala, Foto: emagic.ro
Arena Nationala, Foto: emagic.ro

Biletele pentru concertul pe care Lady Gaga il va sustine in Romania se vor pune in vanzare vineri, 27 aprilie, informeaza organizatorii. Pentru accesul la spectacolul de pe 16 august, de la Arena Nationala, fanii lui Lady Gaga vor plati intre 150 si 475 lei. Show-ul de la Bucuresti face parte din turneul The Born This Way Ball, ce va debuta pe 27 aprilie, in Coreea de Sud.

Incepand de vineri, 27 aprilie, fanii Lady Gaga isi vor putea achizitiona online biletele pentru concertul artistei, de pe www.Myticket.ro, urmand ca acestea sa fie disponibile si in reteaua Diverta. Biletele au preturile cuprinse intre 150 si 475 lei, in functie de distanta fata de scena: biletele in picioare, in categoria Gazon A – cele mai apropiate de scena – vor fi 345 lei, in categoria Gazon B 150 lei, iar locurile pe scaune vor costa 185, 245, 275, 315, 325, respectiv 475 lei. Va exista si un numar limitat de bilete in tribuna oficiala – locuri premium, cu fotolii de piele – la pretul de 695 lei.

Concertul Lady Gaga in Romania este inclus in turneul mondial The Born This Way Ball, ce va debuta pe 27 aprilie (in Coreea de Sud) si va include de asemenea alte 21 de orase europene, printre care si Bucuresti. In cadrul acestui nou turneu, artista va interpreta atat piese de pe cel mai recent album, Born This Way, cat si piese incluse pe albumele The Fame si The Fame Monster. Pe continentul european, Lady Gaga va fi insotita de trupa The Darkness (reunita recent, cunoscuta pentru hit-ul „I Believe In A Thing Called Love”) si de Lady Starlight (o mai veche colaboratoare a artistei, care a fost confirmata ca invitat special si pentru alte show-uri din Australia, Noua Zeelanda si Europa).

The Born This Way Ball, cel de-al treilea turneu din cariera artistei, se anunta a fi unul dintre cele mai spectaculoase turnee din istoria muzicii. Acesta urmeaza exemplul turneului precedent, sustinut de Lady Gaga in perioada 2009-2011, care a purtat numele The Monster Ball si care a stabilit noi recorduri de audienta: aproape 2.5 milioane de spectatori in 201 de show-uri. Publicatia The Sun l-a numit cel mai bun show al anului, iar in cadrul editiei 2012 a premiilor Pollstar Concert Industry a primit titlul de Major Tour of the Year.

Pentru The Born This Way Ball, Gaga a pregatit un nou concept, o noua scena si o noua productie, intr-o serie de spectacole fabuloase. „Alaturi de Haus Of Gaga am lucrat luni intregi pentru a concepe o scena spectaculoasa. The Born This Way Ball este o Pop-Opera Electro-Metal; este povestea Inceputului, geneza Imparatiei Faimei (Kingdom of Fame). Cum am fost conceputi si cum vom pasi in eternitate”, a declarat artista.

The Born This Way Ball va fi primul turneu Lady Gaga dupa lansarea albumului Born This Way, material care de la aparitia pe piata muzicala, in luna mai 2011, s-a vandut in peste 6 milione de exemplare in toata lumea. „Born This Way” reprezinta continuarea albumelor The Fame (2008) si The Fame Monster (2009), care au inregistrat vanzari de peste 15 milioane de exemplare. Single-urile lansate au fost vandute in peste 65 de milioane de copii.

In anul 2011, Lady Gaga a fost declarata de revista Forbes drept cea mai puternica femeie din lume, fiind inclusa totodata si pe lista celor mai influenti oameni, clasament realizat de Time Magazine. Cu aproape 2,5 miliarde de vizualizari pe YouTube, Lady Gaga este cel mai cautat artist in mediul online, detinand in prezent si cel mai mare numar de fani pe Facebook, aproape 50 de milioane, precum si titlul de „cea mai urmarita personalitate” pe Twitter, cu cei peste 22 de milioane de followers. Lady Gaga este singurul artist al erei digitale care a reusit sa treaca de pragul de 5 milioane de vanzari numai pentru primele doua hituri din cariera.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro