Biletele pentru spectacolul Buena Vista au fost puse in vanzare
Duminica, 10 februarie 2008, la Sala Palatului in Bucuresti va avea loc un nou spectacol “Live from Buena Vista: The Havana Lounge”, sustinut de elitele muzicii cubaneze.
Concertul este organizat de Emag!c Entertainment si se inscrie in seria de evenimente World Music Masters.
Spectacolul va incepe la ora 20.30 si va beneficia de participarea “marei doamne a muzicii cubaneze”, Teresa Garcia Caturla, alaturi de Julio Alberto Fernandez (membru de marca al “Buena Vista Social Club” si vechi colaborator al lui Compay Segundo), Julienne Oviedo Sanchez (un adevarat maestru al percutiei), trompetistul Yanko Pizaco – care a aparut si in filmul “Buena Vista Social Club” al lui Wim Wenders, potrivit organizatorilor.
De asemenea, va fi prezent celebrul trompetist din “Afro Cuban All Stars”, Daniel de Jesus Ramos Alayo, acompaniat de Rodolfo “Peruchin” Argudin Justiz, pianist in faimoasa orchestra Tropicana.
Biletele au fost puse in vanzare saptamana aceasta, si pot fi achizitionate de pe site-ul www.myticket.ro si din reteaua magazinelor Diverta. Exista patru categorii de bilete, la preturile de 60, 85, 100 si respectiv 130 lei.