Billie Eilish spune că pornografia violentă descoperită în copilărie i-a distrus creierul
Cântăreața americană Billie Eilish afirmă că interesul precoce față de pornografie i-a afectat viața sexuală și sănătatea mentală, relatând că a descoperit filmele pentru adulți violente la vârsta de 11 ani, scrie Insider.
„Ca femeie, cred că pornografia este o rușine”, a declarat ea în timpul emisiunii de luni a cunoscutului prezentator american de radio Howard Stern.
„Obișnuiam să mă uit la multă pornografie. Am început să mă uit la pornografie când aveam în jur de 11 ani”, a relatat Eilish, afirmând că „cred că mi-a distrus cu adevărat creierul și mă simt incredibil de devastată de faptul că am fost expusă la atât de multă pornografie”.
Eilish crede că problemele ei cu paralizia în timpul somnului și alte tulburări de somn își au rădăcinile în expunerea față de pornografia BDSM.
„Ajunsesem în punctul în care nu mă puteam uita la nimic altceva dacă nu era violent, nu mi se părea că e atrăgător”, a relatat aceasta.
„Sunt atât de furioasă că pornografia este atât de populară”, a mai spus Billie Eilish, afirmând de asemenea că este furioasă pe ea însăși deoarece credea „că este ok”.
Tânăra cântăreață americană va împlini 20 de ani pe 18 decembrie.