Birchall, deranjată de discuțiile privind prezența ei la ședințele CSM. Conform Constituției, sunt membru de drept în CSM și aștept să mi se permită să îmi exercit acest drept
Ministrul Justiției, Ana Birchall, s-a declarat deranjată de discuțiile din spațiul public privind prezența sa la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), subliniind că ministrul Justiției este membru de drept în CSM și așteaptă să i se permită să își exercite acest drept, conform Constituției. Birchall a mai spus, la sediul CSM, că speră ca tensiunile din CSM să înceteze, iar Consiliul să ajungă să facă ceea ce spune Constituția: garantarea independenței sistemului judiciar.
Birchall a mai spus că ar trebui să le fie rușine celor care au transmis informații că ea nu se va prezenta nici la ședința de luni a CSM.
„În primul rând, cine v-a dat informații (că nu se va prezenta la plenul CSM de luni – n.r.), ar trebui să îi fie puțin rușine. Pe mine mă deranjează ce s-a discutat în spatiul public și mă aștept ca asemenea practici sa înceteze. Conform Constituției, ministrul Justiției este membru de drept în CSM și aștept să mi se permită să îmi exercit acest drept, conform Constituției”, a declarat Ana Birchall, la sediul CSM.
Ea a fost întrebată și despre declarațiile procurorului general, care spunea că se așteaptă ca ședința de luni a CSM să fie una cu scântei.
„Eu nu mă așteptă să fie cu scântei nici această ședință, nici cele din viitor. Dar îmi aduc aminte că la prima ședință la care am participat au fost tensiuni. Eu îmi exprim speranța că, dacă nu astăzi, în timp, să se poată ajunge la o normalitate astfel încât CSM să asigure ce îi spune Constituția: garantarea sistemului judiciar”.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii urmează să valideze, luni, numirea Adinei Florea în funcția de procuror-șef al contestatei secții de anchetare a magistraților, după ce ședința de joi nu s-a ținut din lipsă de cvorum. Printre cei care au lipsit atunci de la ședință s-au numărat și ministrul justiției și procurorul general, iar în spațiul public a fost vehiculată ideea că Ana Birchall ar fi boicotat ședința CSM.
În aceeași zi, Birchall a transmis un comunicat de presă cu precizări referitoare la ședința CSM în care ar fi trebuit să fie validată Adina Florea, spunând că nu a putut participa la plen deoarece tot atunci aveau loc activități la Guvern și că o informase din timp pe șefa CSM, Lia Savonea, că nu poate participa. Birchall mai spunea că, pentru a evita asemenea situaţii, i-a cerut președintelui CSM, Lia Savonea, să stabilească o zi pe săptămână dedicată Plenului CSM care să nu se suprapună peste ziua în care sunt programate activităţi guvernamentale, tocmai pentru că vrea să participe la ședințele Consiliului. În replică, Lia Savonea i-a transmis ministrei Justiției că ședințele CSM nu pot fi stabilite în funcție de reuniunile Guvernului.