Sari direct la conținut

Bitdefender: Băncile din regiune au fost ținta unor atacuri informatice avansate

HotNews.ro
Bitdefender, Foto: Hotnews
Bitdefender, Foto: Hotnews

​Producătorul global de soluții de securitate informatică Bitdefender a investigat recent o serie de atacuri cibernetice avansate care vizau instituții financiar-bancare, menite să sustragă voalat sume imense de bani prin atacuri concertate. „Atacurile investigate s-au desfășurat prin campanii de phishing trimise către bănci din Europa de Est și Rusia, în general în prima parte a săptămânilor, în intervalul luni-miercuri”, spune Liviu Arsene, specialist în securitate informatică la Bitdefender. Comunicarea companiei vine în completarea anunțului de sâmbătă al Serviciului Român din Informații legat de atacurile cibernetice de amploare asupra unor instituții financiare românești

Pe durata investigației, specialiștii de la Bitdefender au identificat componente ale arsenalului Cobalt Strike – asociat grupării de criminalitate Carbanak, cunoscută încă din 2013 pentru atacul asupra a 100 de bănci din peste 40 de țări, responsabil pentru pagube financiare de peste un milliard de euro.

Din martie 2018, campania de phishing încerca să păcălească angajații băncilor să dea click pe linkuri infectate sau să descarce fișiere din mailuri trimise aparent de către cineva din organizația unde lucrau. După ce atacatorii ajungeau pe calculatorul vizat, ei căutau să obțină privilegii de administrator pentru a se putea infiltra prin rețeaua companiei. Criminalii informatici operau cu precizie chirurgicală, de aceea infectau doar un număr mic de dispozitive, astfel încât să rămână nedectați cât mai mult timp posibil. Victimele ideale erau angajații cu privilegii înalte și drepturi de acces extinse în infrastructura informatică a companiei.

Pentru a evita depistarea, gruparea criminală folosea adeseori tehnici de atac fără fișier, precum scripturile PowerShell sau Cobalt Strike, dar și aplicații legitime folosite frecvent pentru conectarea și administrarea de la distanță a terminalului victimei. În acest caz, atacatorii operau în afara orelor de lucru și plănuiau să obțină banii la sfârșit de săptămână.

Recentul avertisment al FBI, generat de atacul asupra băncii indiene Cosmos, conform căruia un val de atacuri cibernetice ar putea ținti instituții financiar-bancare, se coroborează cu descoperirile recente ale Bitdefender, care ridică nivelul de alertă pentru băncile din Europa de Est și Rusia.

Deși este prea devreme să determinăm dacă breșa în valoare de 13,4 milioane de dolari de la banca indiană Cosmos poate fi corelată cu atacurile din Europa de Est și Rusia, investigația Bitdefender ar putea avea legătură cu același atac global despre care avertizase și FBI.

Modul de lucru preferat din faza finală a acestor atacuri implica instruirea de la distanță a bancomatelor să elibereze numerar la un moment predefinit, iar membri ai grupului infracțional colectau imediat sumele de bani și să le transfere în conturi proprii. O altă metodă era să modifice bazele de date cu informații despre conturi cât timp aceștia retrăgeau bani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro