„Bizant dupa Bizant”? (de Tom Gallagher)

Neinspirata decizie a presedintelui Basescu de a se deplasa in Piata Universitatii, ignorata de la referendum incoace, a realimentat arsenalul retoric al adversarilor sai politici.

Pana la mijlocul saptamanii trecute, tactica prezidentiala se dovedise judicioasa – seful statului ferindu-se, in pofida frustrarilor sale invariabil majore legate de premier, sa prezinte problema eventualei plecari a acestuia de la Palatul Victoria drept prioritate absoluta.

In recentele sale interviuri, Basescu a vorbit despre

dezideratul de a reface alianta de centru-dreapta si chiar si despre posibilitatea unei guvernari de uniune nationala. S-a dovedit inspirat atunci cand si-a reafirmat orientarea ideologica, dat fiind ca cei mai multi dintre romani au simpatii similare, de centru-dreapta.

Nescontata varianta a unui cabinet de uniune nationala poate semnifica, in fond, ca presedintele doreste o echipa guvernamentala determinata a trece neintarziat la solutionarea chestiunilor vitale neglijate de actualul Cabinet.

Cum una din marile probleme ale guvernantilor a constituit-o, indubitabil, lipsa oficialilor versati in privinta reglementarilor UE si ca atare apti sa asigure atragerea si/sau absorbtia fondurilor structurale menite a moderniza Romania, Basescu si aliatii sai politici ar putea avea de castigat daca vor reusi, pe perioada campaniei electorale, sa demonstreze ca un cabinet cu certe competente tehnice este de preferat eternelor cabale si animozitati.

Presedintele va fi constientizat ca majoritatea covarsitoare a electoratului s-a saturat pana peste cap de crize, lupte, verbiaje politice etc., in timp ce destui cetateni vor fi inteles la randul lor ca in cazul celor mai multe animozitati nu a fost vorba doar de o simpla lupta de orgolii ranite.

Ar fi constituit o grava eroare politica daca presedintele s-ar fi identificat cu motiunea de cenzura a social-democratilor, chiar si in situatia in care sansele acesteia de a trece in Parlament ar fi fost semnificativ mai mari – prea ramane evidenta posibilitatea unei ciocniri cu vechea garda pesedista, care continua sa vada in Basescu principalul obstacol din calea revigorarii partidului

lor. Basescu ar avea exclusiv de castigat de pe urma izbucnirii unui razboi total intre pesedisti: daca formatiunea ajunge la scindare sau implozie, electoratul ei rural – preponderent absent la urne cu ocazia referendumului – s-ar reorienta, macar partial, catre PD, pe cand alti sustinatori, de presupus mai putini, ar opta pentru Gigi Becali.

Prezentele animozitati in randurile pesediste par a intrece de departe toate cele anterior constatate in cadrul Aliantei pentru Dreptate si Adevar.

Este limpede ca fara liantul puterii, orice forma de unitate politica ramane de domeniul imposibilului, in timp ce instinctul canibal devine din ce in ce mai greu de controlat – ca atare Ion Iliescu, desi poate „bucata” cea mai putin apetisanta, continua sa atraga mania celor mai multi pesedisti, indiferent de aripa de care apartin.

Aparent, tentativa sa de revenire l-a determinat pe Geoana la implacabilitate. Conduita liderului pesedist a fost una demna de apreciat, in special avand in vedere ca optiunile sale sunt limitate, iar lupii au cam inceput sa scoata capul.

Deocamdata, Geoana nu a semnalat insa ca ar dori sa capituleze, ceea ce poate denota ca prefera un viitor partid mai „zvelt”, dar macar scapat de kilogramele in plus datorate unor oligarhi si baroni dezagreabili si compromisi.

Radu Podgorean, deputat de Sibiu si unul din putinii aliati ai lui Ion Iliescu in Transilvania, a calificat, recent, atitudinea lui Geoana drept tipica pentru un „satrap” – dovada ca sansa unei paci „de ochii lumii” inainte de europarlamentare ramane nula.

Ar fi fost futil ca Basescu si PD sa bata palma cu un partid aflat in prag de razboi civil. Actuala criza pesedista dispune de destule particularitati ce indica o lunga si apriga perioada de turbulente, care pot lesne cuprinde si alte formatiuni politice.

Daca PSD se va destrama, zecile de mii de activisti, consilieri, oameni de afaceri sau specialisti ale caror cariere depind de partid se vor reorienta, nolens, volens, catre un nou protector.

Iar daca majoritatea pesedistilor ar lua calea PD si formatiunea in cauza ar semnala disponibilitatea primirii lor, atunci democratii isi vor fi calcat, irevocabil, in picioare orientarea ideologica pe care sustin ca o au. Pericolul emanat actualmente de PSD este, prin urmare, cel de a-si da obstescul sfarsit… doar pentru a se reincarna apoi in alta parte.