Black Friday 2025 – Una dintre cele mai mari companii de curierat estimează că vor fi livrate peste 4 milioane de colete la easybox. Care va fi ziua cea mai aglomerată
Sameday, compania de curierat din grupul eMAG, spune că este pregătită să proceseze în centrele de sortare până la un milion de colete pe zi în perioada Black Friday, când se estimează o creștere de aproximativ 70% a volumelor față de o perioadă obișnuită. eMAG va organiza Black Friday 2025 pe 7 noiembrie.
În România, cea mai aglomerată zi de livrări din an este așteptată să fie 10 noiembrie, iar în perioada campaniei Black Friday se estimează că vor fi livrate peste 4 milioane de colete doar la easybox, spune compania.
Capacitatea rețelei easybox de la Sameday a crescut cu peste 20% în România, iar rețeaua cuprinde 7.700 de puncte active in regiune, dintre care 5.800 sunt în România. Reprezentanții companiei promit că nouă din zece colete vor ajunge în interval de 24-48 de ore din momentul în care aceste colete intră în rețeaua Sameday.
În România, pentru a gestiona eficient volumul ridicat de comenzi din perioada de vârf, compania spune că a extins echipa de curieri și a suplimentat personalul din hub-uri cu peste 60% față de perioadele obișnuite, numărul de curieri disponibili în Black Friday ajungând la 3500 de persoane.
În plus, numărul mașinilor dedicate transportului de colete între hub-uri și agenții a crescut la peste 500, iar programul de lucru al depozitelor a fost prelungit pentru a susține eficient fluxurile ridicate.
Compania Sameday spune că veniturile au crescut cu 20% în primele nouă luni și adaugă că anul se va încheia cu investiții totale de 80 milioane lei pentru tehnologie, dezvoltare regională și pentru extinderea rețelei de easybox.
