Sari direct la conținut

Black Friday la bursa din Frankfurt dupa Brexit

HotNews.ro

Dupa referendumul britanic pozitiv la Brexit, indexul de referinta al zonei euro, Eurostoxx 50, a cazut cu 9 procente, ca si indexul francez CAC 40. La Londra, FTSE-ul cazuse la orele diminetii cu peste 8 procente. Astfel, bursele europene inregistreaza cele mai mari pierderi de la criza financiara din 2008/2009 incoace. Si indicele japonez Nikkei-225 a cazut cu 8%.

„Toata lumea s-a pozitionat gresit”, a declarat vineri dimineata un broker la bursa din Frankfurt.

De saptamana trecuta, sperand intr-un referendum pozitiv la ramanerea UK in UE, DAX-ul a urcat cu peste 9 procente.

„Nimeni nu a crezut ca britanicii se vor retrage cu adevarat. Acum, e nevoie de rezerve sporite pentru a securiza pietele financiare”, a adaugat brokerul de la Frankfurt pentruSueddeutsche.de.

O serie de actiuni listate in DAX au inregistrat pierderi intre 10 si 20 de procente. Mai cu seama actiunile bancare au avut de suferit. Actiunile Deutsche Bank si Commerzbank au cazut cu 15, respectiv 16 procente. Actiunea Allianz a pierdut 13%.

„Centrul financiar Londra si intreaga piata financiara sunt marii perdanti ai Brexit”, precizeaza publicatia germana. Li se adauga actiunile la bursa a producatorilor auto germani, ca si certificatele listate la Londra ale concernelor energetice RWE si Eon.

Pierderi de pana la 5% au suferit investitorii imobiliari cu afaceri in UK, un exemplu fiind cel mai mare concern imobiliar german, Vonovia.

Mai putin au avut de suferit actiunile companiilor care livreaza bunuri de consum, cum sunt Henker sau Beiersdorf.

Cea mai neagra zi pentru DAX a fost in 1989, cand acesta a cazut cu 12,81%. Recordul negativ a insemnat scaderea DAX sub 9.000 de puncte.

Azi, DAX 30 se situa la orele pranzului la valoarea de 9.629, 66 de puncte, cu un minus de 627,37 puncte fata de ziua precedenta, 23 iunie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro