Blinken: SUA lucrează pentru a sprijini ţările din prima linie, între care România
Secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite lucrează pentru a sprijini ţările din prima linie, între care Polonia, Republica Moldova, România şi Slovacia, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.
De asemenea, a mai declarat Blinken într-o conferinţă de presă, Statele Unite sunt pregătite să „sprijine eforturile diplomatice” ale Ucrainei pentru a obţine o încetare a focului cu Rusia, în contextul în care noi discuţii sunt programate pentru joi, notează Agerpres.
„Ţinem uşa deschisă pentru un rezultat diplomatic”, dar „este mult mai greu să faci acest lucru atunci când se aud focuri de armă şi tancurile sunt în mişcare”, a spus şeful diplomaţiei americane.
Blinken va vizita mai multe ţări europene începând de joi. Se duce în Polonia, Moldova și țările baltice
Secretarul de stat Anthony Blinken se va deplasa în perioada 3-8 martie în Belgia, Polonia, ţările baltice şi Republica Moldova pentru a purta discuţii cu aliaţii NATO şi partenerii europeni cu privire la invazia Rusiei în Ucraina, a anunţat miercuri Departamentul de Stat al SUA.
Blinken se va opri mai întâi la Bruxelles pentru întâlniri cu omologii săi din Uniunea Europeană şi NATO, pentru a „discuta răspunsul global la invazia Rusiei” în Ucraina, se arată într-un comunicat preluat de agențiile Reuters şi AFP.
- Citește și: Blinken: „Retorica provocatoare” a lui Putin cu folosirea armelor nucleare este „apogeul iresponsabilității”
Citește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO