Blogul lui Robert Turcescu a redevenit functional
Blogul lui Robert Turcescu, www.turcescu.ro, a redevenit functional marti seara. Site-ul era inaccesibil de duminica seara, din jurul orei 21.30, imediat dupa ce jurnalistul a anuntat, intr-o emisiune la B1 TV, ca a fost ofiter acoperit, el confirmand astfel autenticitatea unor documente pe care le postase in aceeasi zi pe blog.
Pe blogul lui Turcescu a aparut duminica o postare intitulata „Marturisire si spovedanie”, in care acesta scrie ca a fost locotenent-colonel sub acoperire: „Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos citeva dintre statele de plata, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales sa nu-l tradez pe bunul Dumnezeu si sa fac aceasta marturisire publica. Refuz sa fiu Iuda in fata lui Christos, chiar daca astazi, celor ce vor citi si vor vedea acest text poate ca nu le va fi foarte clar ce se intimpla. Rugati-va pentru mine si cu mine sa fim iertati si izbaviti. Sint pregatit sa indur oprobiul public, il merit, dar sper sa avem parte de legi si de judecatori drepti. Cu Dumnezeu inainte si va fi bine! Va cer iertare tuturor”.
La postare au fost atasate fotografii cu presupusele state de plata si livretul militar, in acesta din urma mentionandu-se ca Turcescu ar fi fost avansat in 2010 la gradul de locotenent-colonel de Unitatea Militara 02515 B (indicativul Directiei personal si mobilizare din Statul Major General, Bucuresti – n.r.).
Pe parcursul zilei de duminica, Turcescu a avut telefonul inchis.
Duminica seara, la emisiunea Actualitatea Romaneasca de pe B1 TV, moderata de Sorina Matei, Robert Turcescu a anuntat, int-o stare de vizibila surescitare, faptul ca a fost ofiter acoperit, el afirmand ca documentele postate pe blog sunt reale. Turcescu a refuzat sa raspunda intrebarilor referitoare la provenienta documentelor. El a stat circa 20 de minute in emisiune, apoi si-a scos lavaliera si a parasit studioul.