Sari direct la conținut

Blogurile HotNews.ro, premiante la RoBlogFest 2008

HotNews.ro

Trei bloguri din portofoliul HotNews.ro s-au situat pe primele locuri in clasamentul jurizat al principalului eveniment dedicat blogosferei romanesti, RoBlogFest, editia pe 2008. Printre blogurile premiate s-au numarat Media lui Comanescu, Dragos Manac – World domination si Netuality.

Blogul lui Dragos Manac a fost declarat cel mai bun blog despre business/tehnologie, cu un punctaj de 8,68. Acelasi blog a fost declarat si al doilea cel mai bun blog (tot la categoria jurizat), dupa Catalin Tolontan – Blog de Jurnalist.

Tot din randul blogurilor HotNews.ro, in categoria cel mai bun blog despre business/tehnologie, pe locul trei s-a situat Netuality, blogul lui Adrian Spinei, cu nota 8.01, locul doi fiind revendicat de Victor Kapra (kapra’s blog, 8.35).

Media lui Comanescu, cu punctajul 8.37 in clasamentul jurizat, a ocupat locul 2 la categoria Cel mai bun blog despre media/advertising, dupa cel al lui Catalin Tolontan, care a primit nota 9.25. Tolontan nota pe blogul sau, la scurt timp dupa anuntarea premiantilor, ca „ma simt pe de o parte onorat şi pe de alta sincer incomodat. Intai pentru ca obligatii de companie (…) m-au impiedicat sa vin la petrecerea de ieri [vineri seara – n.r.]. In al doilea rand, pentru ca am propriile ierarhii. De pilda, la media, cred ca Iulian Comanescu a avut un an mai bun decat mine.”

Tot cu modestie comenteaza si Spinei pe blogul sau, Netuality: „Am fost destul de surprins sa constat ca blogul pe care il cititi acum s-a clasat al treilea la categoria Business/Tehnologie, jurizata desigur pentru ca ambii mei cititori nu sunt hotarati si darji precum copsanenii deci la categoriile populare nu aveam sanse. Total nemeritat, nu am ce cauta intr-un asemenea top, dar indiferent de acest lucru este de bun simt sa multumesc juriului pentru notele bune. Apropos, bravo Dragos Manac, Mihnea si Comanescu – pe ei ii citesc dintre “premianti” si in cazul lor a fost pe bune.”

Iar Manac nu se lasa nici el mai prejos: „Nu m-am inscris la RoBlogFest, dar am fost propus, nominalizat. M-a votat juriul, pentru ca la sectiunile cu vot public nu am avut priza. Surprinzator, am castigat la categoria Cel mai bun blog de business/tehnologie. Si mai tare (aproape) e ca am iesit pe locul 2 (8.8p) la Cel mai bun blog, dupa Tolo (8.95p). Onorabil, eh?”

Rezultatele finale ale competitiei RoBlogFest – aici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro