Bloomberg: O mică firmă a aliatului lui Viktor Orban bate palma cu Deutsche Telekom
O companie mică atribuită celui mai apropiat aliat în afaceri al lui Viktor Orban a fost acceptată să preia o unitate mult mai mare a lui Deutsche Telekom din Ungaria, în cea mai vizibilă achiziție de până acum a cercului de afaceri al premierului.
4iG, deținută parțial de Lorinc Meszaros, un instalator de gaze din satul natal al lui Orban, a parafat achiziția lui T-Systems, filiala de servicii informatice a lui Magyar Telekom Nyrt. Prețul nu fost dezvăluit și afacerea este subiectul verificărilor complexe și al aprobării de reglementare. Părțile doresc să finalizeze tranzacția în acest an.
Achiziția este una din cele mai mari de până acum ale firmelor conduse de aliați apropiați ai liderului național, care au beneficiat de fonduri de la Uniunea Europeană și de contracte guvernamentale pentru a se extinde în aproape toate industriile. Meszaros, care este larg creditat cu „Dumnezeu, noroc și Viktor Orban” pentru șansele sale, are interese în domenii de la construcții, imobiliare și turism la industria alimentară, agricultură și bănci, generând profituri și prețuri în creștere ale acțiunilor. „Achiziția lui T-Systems Ungaria este una din cele mai importante borne din planul nostru de atingere a țintelor de creștere”, a declarat Gellert Jaszai, președinte și CEO la 4iG.
Acțiunile 4iG au urcat cu 7,5% după anunț, escaladând la 270% pe întregul an, cel mai bun rezultat la Budapest Stock Exchange. Acțiunile au decolat după ce Opus Global Nyrt. a lui Meszaros a cumpărat un pachet anul trecut, contribuind la o creștere cu 671% în 2018. Konzum, altă companie a lui Meszaros care acum a fuzionat cu Opus, a produs cele mai mari câștiguri din lume acum doi ani, după ce Meszaros a preluat controlul.
Acțiunile Magyar Telekom au crescut cu până la 3,7%, un vârf în aproape opt luni. Încasările din vânzare pot ajuta Magyar Telekom să mărească dividendul sau să-și reducă îndatorarea. Achiziția este o combinare surprinzătoare, cel puțin pe hârtie. 4iG avea 373 de salariați la sfârșitul anului și venituri de 48 de milioane de dolari; T-Systems avea vânzări de aproape 10 ori mai mari și 1.600 de angajați. Dar 4iG, în care Meszaros deține un pachet majoritar, spunea de mult că vrea să pătrundă în industria telecomunicațiilor.
După tranzacție, 4iG a convenit cu Magyar Telekom, deținătoarea lui T-Systems, un parteneriat pe termen lung în care cumpărătorul va continua să vândă serviciile unității Deutsche Telekom către mari companii, dar și sectorului public. 4iG va avea voie să folosească brandul T-Systems încă trei ani. Afacerea nu va include și serviciile T-Systems pentru companii mici și mijlocii, care vor fi separate anterior achiziției.
Partidele de opoziție din Ungaria au acuzat în repetate rânduri că interesele de afaceri ale lui Meszaros sunt un paravan pentru Orban, ceea ce premierul a negat. Meszaros a devenit cel mai bogat om de afaceri ungar în doar câțiva ani, conform unei liste publicate anual de Forbes, care l-a clasat ca unul din cei doi miliardari în dolari ai țării.
Numai luna trecută, 4iG a încheiat contracte cu rețeaua de transport din Budapesta, cu principalul furnizor de stat de servicii IT și cu o unitate a companiei electrice de stat MVM Zrt. Proprietatea lui 4iG s-a schimbat recent, cu Jaszai deținând un pachet majoritar și Meszaros unul minoritar.