Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de recuperat.
Lansarea ar fi trebuit să aibă loc vineri, a fost apoi mutată duminică și apoi luni. În această dimineață, compania a decis că lansarea nu va mai avea loc, motivând că au apărut probleme la unul dintre subsistemele vehiculului spațial și că este nevoie de „mai mult timp” pentru ca aceste probleme să fie analizate și reparate.
NU a fost comunicat un nou termen când se va încerca lansarea mega-rachetei.
Racheta poartă numele unui mare astronaut american. La 20 februarie 1962, John Glenn a zburat în misiunea Friendship 7 și a devenit primul american care a ajuns pe orbita Pământului și a cincea persoana în spațiu.
Blue Origin vrea să intre puternic în „cursa miliardarilor” a lansărilor orbitale cu racheta sa New Glenn. Cu o înălțime de 98 de metri, această rachetă reutilizabilă își propune să concureze cu Falcon 9 a companiei SpaceX, oferind în același timp capacități mai mari de transport.
Compania Blue Origin a fost înființată înaintea SpaceX, iar Jeff Bezos anunța în 2015 planurile legate de racheta New Glenn și spera atunci că primul zbor orbital va fi până în 2020.
Primul zbor este un test decisiv pentru companie și vor urma apoi încercări tot mai complexe, pentru a dovedi că New Glenn este o rachetă fiabilă pentru cât mai multe misiuni.
Racheta este proiectată să transporte sateliți și să răspundă nevoilor guvernamentale și reprezintă un salt uriaș pentru Blue Origin. Faptul că este reutilizabilă vizează reducerea costurilor și stabilirea unui model economic viabil.