Sari direct la conținut

BM: Incetinirea cresterii economice si cresterea inflatiei – riscurile cu care se confrunta noile state membre UE in 2008 si 2009

HotNews.ro

Perspectivele economice ale tarilor nou intrate in Uniunea Europeana (UE 8+2) sunt pozitive, insa exista riscul incetinirii ritmului cresterii economice si cresterii inflatiei, se arata intr-un raport al Bancii Mondiale. Romania si Bulgaria trebuie insa sa faca fata si unui deficit comercial care continua sa se adanceasca.

“In perioada 2008-2009, regiunea va inregistra progrese, chiar daca mai putin semnificative, in recuperarea decalajelor fata de UE15,” a declarat Ron Hood, economist coordonator in cadrul Bancii Mondiale.

”Ratele de crestere a PIB-ului au atins varful in multe tari in prima jumatate a anului 2007, insa au ramas robuste in cea de a doua jumatate a anului. Incetinirea e posibil sa continue si pe parcursul anului 2008, cea mai semnificativa urmand a se inregistra in tarile baltice. Cresterea economica e de asteptat sa se revigoreze in Ungaria, care trece printr-o consolidare fiscala prelungita si care, inca de la mijlocul anului 2007, se confrunta cu o crestere redusa a PIB-ului si cu o rata relativ crescuta a inflatiei”, a mai spus Ron Hood.

Conform raportului Bancii Mondiale, tendintele inflationiste raman importante in regiune, in pofida unei presiuni mai reduse din partea cererii. Cresterile preturilor la produsele alimentare si petrol constituie un prim factor al cresterii ratei inflatiei, in vreme ce efectul reducerii inflatiei datorat aprecierii monedei in unele tari cu regim de schimb fluctuant a fost inversat.

Autorii raportului observa ca deficitele de cont curent s-au stabilizat in tarile Baltice, dar continua sa se adanceasca in Bulgaria si Romania.

Aceste deficite reprezinta cea mai mare vulnerabilitate fata de conditiile internationale in curs de deteriorare, se arata in raport.

Dezechilibrele externe s-ar putea ajusta cu cresterea mai lenta a PIB-ului prognozata pentru tarile Baltice in 2008 insa, in Romania si Bulgaria, exista perspective reduse sa se produca vreo schimbare in viitorul apropiat.

Acoperirea in investitii straine directe a deficitelor de cont curent variaza in regiune, de la o acoperire completa sau substantiala in Bulgaria, Republica Ceha, Polonia si Slovacia, pana la o mai mare dependenta de investitii de portofoliu – in Ungaria, si de imprumuturi – tarile Baltice, Slovenia si, din ce in ce mai mult, in Romania.

Potrivit raportului BM, piata creditelor ipotecare cu risc ridicat din Statele Unite a afectat si alte tari si piete, insa elementele fundamentale nu s-au schimbat pentru UE8+2, chiar daca gradul de incertitudine a crescut.

Astfel, cu exceptia ratei inflatiei mai mari decat cea prognozata, celelalte elemente economice fundamentale din tarile din regiune raman in mare neschimbate.

Capacitatea de care au dat dovada pana acum tarile UE8+2 in a rezista turbulentei globale este atribuita mai multor factori: bancile din aceste tari nu au fost atat de expuse la piata subprime, iar economiile acestora sunt conectate mai mult cu UE decat cu SUA.

Raportul economic periodic UE 8+2 este publicat de trei ori pe an si analizeaza activitatea din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia. Acesta continua sa monitorizeze evolutiile macroeconomice si ale reformelor din tarile UE8+2 si pune la dispozitie atat un rezumat actualizat al evolutiilor economice din regiune cat si o analiza aprofundata a problemelor actuale majore de politica economica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro