BMW va deschide o uzină de un miliard de euro în Ungaria, la 75 km de Oradea
BMW anunță că va deschide o uzină auto la Debrecen (Debrețin), urmând să investească un miliard de euro. Construcția va începe în 2019, iar producția anuală va ajunge la 150.000 de mașini. Este prima uzină europeană pe care BMW o deschide după 2000. În Ungaria produc mașini și rivalii germani ai BMW: Audi și Mercedes. Presa a mai scris în ultimii ani despre dorința BMW de a deschide o uzină în regiune, dar sursele rar au pomenit România ca fiind pe lista scurtă, aceasta fiind formată din Ungaria, Slovacia și Polonia.
Uzina se află la 200 km de Budapesta și la 75 km de Oradea. Noua uzină va crea 1.000 de locuri de muncă și pe aceeași linie de asamblare vor fi produse atât mașini cu motoare convenționale, cât și cu motor electric.
BMW spune că Debrecen este locul ideal pentru a-și extinde rețeaua de producție, datorită infrastructurii foarte bune, datorită legăturilor logistice și datorită furnizorilor existenți.
Uzina se va adresa mai ales pieței europene, unde BMW a vândut 1,1 milioane de mașini anul trecut, ceea ce reprezintă 45% din producția sa totală.
Construcția uzinei va începe în a doua parte din 2019.
BMW are reprezentanță proprie în Ungaria din 2004 și a achiziționat anul trecut materiale și servicii în valoare de 1,4 miliarde euro din țara vecină.
„Decizia BMW Group de a construi această uzină nouă reafirmă perspectiva noastră pentru o creştere globală. După investiţiile semnificative din China, Mexic şi SUA, acum ne consolidăm activităţile din Europa pentru a menţine un echilibru al producţiei la nivel mondial între Asia, America şi continentul nostru, Europa”, a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG. „Europa este cea mai mare locaţie de producţie a BMW Group. Numai în 2018 investim peste un miliard de euro în uzinele noastre din Germania pentru a le actualiza şi a le pregăti pentru mobilitatea electrică.”
Debrecen este locul ideal pentru BMW Group de a-şi extinde reţeaua de producţie. A fost ales în primul rând pentru infrastructura foarte bună, legăturile logistice adecvate şi apropierea de reţeua de furnizori consacraţi. Personalul calificat din zonă a fost un alt avantaj important. Pe lângă echipa de la uzină, numeroase locuri de muncă vor fi create la furnizori de piese şi servicii, atât în cadrul noii facilităţi de producţie, cât şi în regiune, mai spune compania.
Ungaria a produs anul trecut 502.000 de mașini, cu 50% mai multe decât în 2013.
Ungaria are o industrie auto puternică, dar marea problemă a BMW va fi recrutarea celor 1.000 de oameni, dat fiind că este o gravă forță de muncă în Ungaria după ce mulți au plecat către vestul Europei.
BMW Griup a avut vânzări totale de 96,8 miliarde euro anul trecut, cu 20 miliarde euro peste 2013 și aproape dublu față de 2009.
Pentru BMW Group cea mai mare piață este China, cu 24% din vânzări, urmată de SUA cu 14% și Germania, cu 12%. Următoarele trei piețe sunt Marea Britanie, Franța și Italia.
Cu 2.5 milioane de automobile produse pentru mărcile BMW, MINI şi Rolls-Royce, volumele de producţie au atins un nou maxim istoric. Aceste date au inclus 2.123.947 BMW, 378.486 MINI şi 3.308 Rolls-Royce. Uzinele germane ale companiei, care au produs peste un milion de automobile, sunt responsabile pentru aproape jumătate din producţie.