Sari direct la conținut

BMW X1 va avea versiune 100% electrică. Autonomia promisă este de peste 400 km

HotNews.ro
BMW X1 electric, Foto: BMW
BMW X1 electric, Foto: BMW

​BMW a anunțat că SUV-ul X1, care ajunge la a treia generație, va avea, în premieră, și versiune 100% electrică. Modelul iX1 va fi produs în Germania de la final de 2022 și autonomia promisă este între 413 și 438 km.

Modelul va avea o putere de 230 KW (313 CP), va ajunge în 5,7 secunde de la 0, la 100 km/h și viteza maximă va fi 180 km/h. Capacitatea bateriei va fi de 64,7 kWh. Probabil că la început de 2023 va ajunge la clienții din țară.

Va fi produs la uzina din Regensburg (Germania). Presa îl prezinta ca rival, printre altele, pentru Tesla Model Y.

Ce spune compania despre X1 electric

„BMW iX1 xDrive30 este prima maşină electrică cu tracţiune integrală introdusă de brand în segmentul compact premium. Două unităţi de propulsie compacte pe puntea faţă şi spate oferă o putere combinată de 230 kW/313 CP (ţinând cont de efectul boost temporar) şi un cuplu total de 494 Nm. Sistemul electric de tracţiune integrală asigură tracţiune superioară şi stabilitate direcţională în toate situaţiile. BMW iX1 xDrive30 realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde”, spune compania.

iX1 se adaugă altor modele pentru care BMW a anunțat în utlimii ani lansarea unor versiuni electrice: Seria 4, X3 și Seria 7.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro