Sari direct la conținut

BNR a majorat rata dobanzii de referinta de la 8% la 9%

HotNews.ro

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a majorat, in sedinta de luni, rata dobanzii de politica monetara la nivelul de 9% pe an, de la 8% cat era pana in prezent, se arata intr-un comunicat al bancii centrale. De asemenea, BNR a decis adoptarea unor masuri prudentiale suplimentare, inclusiv prin majorarea provizioanelor la creditele in valuta, destinate debitorilor expusi riscului valutar.

In acelasi timp, banca centrala va continua gestionarea ferma a lichiditatii de pe piata monetara prin intermediul operatiunilor de piata si va mentine nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Potrivit lui Florin Catu, analistul-sef al ING Bank, prin aceasta decizie, „BNR vrea sa traga un semnal de alarma clar ca va lupta cu inflatia si cu presiunile inflationiste. De asemenea, aceasta majorare ar putea insemna si ca inflatia va fi peste asteptari in prima parte a acestui an, aproape de 8% sau chiar peste aceasta valoare”.

„E greu de apreciat care sunt urmarile pe termen scurt asupra populatiei. Pe termen scurt, majorarea dobanzii de referinta va avea impact asupra leului, adica va duce la o volatilitate mai mare si la o apreciere a monedei nationale pentru cateva zile. Pentru populatie va insemna imprumuturi mai scumpe in lei, dar si majorarea dobanzilor la depozite”, a mai spus Catu.

La inceputul lunii ianuarie, BNR a urcat dobânda cheie de la 7,5% la 8%.

In sedinta de luni, Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, document ce va fi prezentat joi, 7 februarie 2008.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro