BNR a sancționat 8 bănci cu avertisment scris. Ce au găsit inspectorii de la Supraveghere: încălcări ale legii privind combaterea spălării banilor, controale interne ineficiente, procese decizionale netransparente sau expuneri de peste 25% din capitalul băncii pe un singur client
- Redactia Hotnews
BNR a sancționat în acest an 8 bănci cu avertisment scris, după ce Direcția de Supraveghere a efectuat controale și a înaintat apoi primului viceguvernator Florin Georgescu propunerea de sancționare. Printre deficiențele găsite se numără încălcări ale legii pentru prevenirea și spălarea banilor, controale interne ineficiente, procese decizionale netransparente sau expuneri de peste 25% din capitalul băncii pe un singur client. În cazul băncilor cooperatiste controlate, inspectorii BNR au dat de calitatea slabă a rapoartelor de supraveghere, neefectuarea unor verificări cu privire la implicarea conducerii în litigii, valorificarea cu întârziere a constatărilor din rapoartele de supraveghere, dispunerea de măsuri disproporționale cu riscul deficiențelor constatate și altele.
Aedificium Banca pentru Locuințe S.A – avertisment scris. Motivul:
- deficiențe de natura celor prevăzute la art.228 alin.(1) lit.q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, constând în nerespectarea unor măsuri dispuse prin Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României nr.92/15.09.2020. (Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.76/14.07.2021)
First Bank- avertisment scris. Motive:
- neimplementarea unor controale interne eficiente, situație care a permis, în unele cazuri, exercitarea prerogativelor funcțiilor de conducere/conducere de nivel mediu a unor activități de importanță deosebită din cadrul instituției de credit înainte de obținerea aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a României pentru exercitarea responsabilităților atribuite funcțiilor în cauză și, respectiv, a responsabilităților de administrator, în lipsa îndeplinirii formalităților de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului a mențiunilor cu privire la funcția deținută;
- neasigurarea unui proces decizional transparent și, totodată, crearea premiselor unei monitorizări deficitare a modului de implementare a deciziilor Comitetului de Direcție al instituției de credit, având în vedere elaborarea, cu întârziere, a proceselor verbale și a deciziilor aferente ședințelor comitetului menționat;
- nerespectarea unei măsuri dispuse instituției de credit printr-un ordin al Prim – viceguvernatorului Băncii Naţionale a României. (Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.65/24.06.2021)
Banca Română de Credite și Investiții SA- avertisment scris. Motivul:
- nerespectarea prevederilor art. 395 alin. (1) paragraful (2) și art. 396 alin. (1) din Regulamentul nr.575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012, cu modificările și completările ulterioare. Articolul în cauză se referă la expuneri mai mari de 25% din capitalul eligibil al băncii pe un singur client sau clienți aflați în legătură. (Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.40/02.04.2021)
Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP- avertisment scris. Motive:
- neîndeplinirea măsurii dispusă de Banca Națională a României la art.2 lit.a) din Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.55/20.05.2020, coroborată cu nerespectarea prevederilor cadrului de reglementare intern al băncilor cooperatiste, respectiv Îndrumarul pentru elaborarea regulamentului de organizare și funcționare a băncii cooperatiste – Cadru de administrare și Regulamentul cadru de organizare și funcționare a Comitetului de administrare a riscurilor, având în vedere neasigurarea unei structuri adecvate și complete la nivelul băncilor cooperatiste cu privire la Consiliul de administrație (în cazul băncilor cooperatiste Deltacoop Tulcea, Unirea Brașov, Eurocoop Sf. Gheorghe) și Comitetul de administrare a riscurilor (în cazul băncilor cooperatiste Jijia Dorohoi, Unirea Brașov, Istrița Buzău, Deltacoop Tulcea);
- nerespectarea prevederilor art.34 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare (corespondent cu prevederile art.34 alin.1 și art.341 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020), coroborat cu art.337 alin.1 lit.d) și art.392 alin.3 din Ordonanța de urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere practicile deficitare în ceea ce privește activitatea funcției de supraveghere a băncilor cooperatiste exercitată la nivelul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, fapte care au condus la neidentificarea la timp a unor deficiențe și la nedispunerea de măsuri care să conducă la diminuarea expunerii la riscuri a băncilor cooperatiste (calitatea slabă a rapoartelor de supraveghere, neefectuarea unor verificări cu privire la implicarea membrilor organului de conducere în litigii, valorificarea cu întârziere a constatărilor din rapoartele de supraveghere, dispunerea de măsuri care nu au fost proporționale cu riscul asociat deficiențelor constatate și nu au vizat cauza deficiențelor, identificarea cu întârziere a unor fapte ce au avut loc cu mult timp înaintea perioadei supuse verificării și a unor aspecte privind potențialele conflicte de interese, precum și neocuparea poziției de director general adjunct pentru o perioadă mai mare de timp de la Banca Cooperatistă Unirea Brașov);
- nerespectarea prevederilor art.13 alin.1, art.36 alin.5 și art.40 alin.4 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare (corespondent cu prevederile art.13 alin.1 și art.37 alin.8 și art.386 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020), având în vedere ineficiența măsurilor dispuse de Casa Centrală, aspecte care au condus la înregistrarea, în mod frecvent, a unor depășiri ale limitelor stabilite de instituția de credit pentru o serie de indicatori aferenți profilului de risc, atât pentru casa centrală, cât și la nivelul rețelei de bănci cooperatiste;
- nerespectarea prevederilor art.34 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare (corespondent cu prevederile art.34 alin.1 și art.341 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020), coroborat cu art.337 alin.1 lit.d) și art.392 alin.3 din Ordonanța de urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere lipsa unor prevederi în cadrul intern de reglementare aferent organizării și funcționării activității de supraveghere de la nivelul casei centrale, cu privire la modul de organizare și desfășurare al acțiunilor de inspecție tematice, planificarea acțiunilor on-site de supraveghere, pregătirea acțiunilor de inspecție on-site, instrumentele care pot fi utilizate în cadrul acțiunilor de inspecție pentru realizarea obiectivelor, modul de valorificare a constatărilor din rapoartele de supraveghere, termenele aferente etapelor de desfășurare a activităților de supraveghere;
- nerespectarea prevederilor art.89 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare (corespondent cu prevederile art.89 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020), având în vedere deficiențele identificate cu privire la metodologia de stabilire a rating-urilor inițiale, respectiv rating-urilor revizuite pe parcursul derulării creditelor, cu impact asupra determinării ajustărilor pentru depreciere și asupra raportărilor prudențiale.(Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.28/11.03.2021)
Porsche Bank Romania SA- avertisment scris. Motivul:
- nerespectarea prevederilor art. 231 coroborat cu prevederile art. 233 alin. (1) și (2) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru neimplementarea unui cadru de administrare și control eficient și prudent al riscului asociat activităților externalizate.(Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.24/01.03.2021)
Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP – avertisment scris. Motive:
- nerespectarea prevederilor art.49 și art.50 alin.2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.49 alin.1 și art.51 alin.2 și alin.3 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, având în vedere aspectele de risc privind conflictele de interese de la nivelul Băncii Cooperatiste Unirea Brașov, aspecte care deși au fost aduse la cunoștința casei centrale de către banca cooperatistă, nu au fost analizate de funcția de conformitate și nu au fost aduse la cunoștința organului de conducere al casei centrale, nefiind totodată respectată politica de conformitate de la nivelul rețelei de bănci cooperatiste;
- nerespectarea prevederilor art.4 alin.1 lit.b) și alin.2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.4 alin.1 lit.b) și alin.2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, coroborat cu prevederile art.107 alin.1 și art.392 alin.3 din Ordonanța de urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere dispunerea cu întârziere de către casa centrală, a luării unor măsuri de către Banca Cooperatistă Unirea Brașov, cu privire la completarea numărului membrilor organului de conducere, pentru o perioadă de 14 luni de la data comunicării încetării activității directorului general adjunct al băncii cooperatiste;
- nerespectarea prevederilor art.6 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.6 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, prin neasigurarea condițiilor tehnice adecvate pentru accesul la platforma de comunicare, a băncilor cooperatiste, în vederea participării la ședința Adunării generale a Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, din data de 23.04.2020, astfel încât 11 bănci cooperatiste (inclusiv Banca Cooperatistă Unirea Brașov) nu au putut participa, aflându-se în imposibilitate de a-și exercita dreptul de vot. În contextul condițiilor enunțate mai sus, nu s-a asigurat astfel o structură operațională și organizatorică adecvată și transparentă. (Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.18/16.02.2021)
Banca Cooperatistă Unirea Brașov- avertisment scris. Motive:
- nerespectarea prevederilor art.16 alin.1 și art.11 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.6752 alin.2 și art.11 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, coroborat cu art.8 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.6/2008 privind începerea activității și modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.110 alin.1 și alin.2 din Regulamentul nr.12/2020 privind autorizarea instituțiilor de credit și modificările în situația acestora, intrat în vigoare la data de 24.12.2020, precum și cu prevederile art.107 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere exercitarea neadecvată a responsabilităților de către membrii Consiliului de administrație al Băncii Cooperatiste Unirea Brașov, în raport cu perioada mare de timp în care funcția de director general adjunct nu a fost ocupată, post vacant încă din data de 01.05.2018, fără să fie întreprinse acțiuni în acest sens;
- nerespectarea prevederilor art.11 alin.1 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.11 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, având în vedere neconsemnarea în convocatorul, respectiv în minuta ședinței Consiliului de administrație, a aspectului cu privire la aprobarea planului de audit intern aferent anului 2020; decontarea cheltuielilor de transport pentru salariații băncii cooperatiste fără a fi stabilite criterii clare; contractarea în perioada verificată a mai multor credite intercooperatiste de la Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, scopul împrumuturilor nefiind conform cu explicațiile aduse Consiliului de Administrație la momentul aprobării solicitărilor de credit;
- nerespectarea prevederilor art.35 alin.3 lit.c) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.349 alin.1 și alin.2 și art.3410 alin.2 lit.c) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, având în vedere afectarea independenței funcțiilor sistemului de control intern, prin preluarea atribuțiilor directorului general adjunct de către directorul general al băncii cooperatiste (ulterior datei de 01.05.2018, până în prezent), astfel încât acesta s-a aflat în situația în care a coordonat atât activitatea funcțiilor sistemului de control intern, cât și a celor de promovare și vânzare produse (credite, depozite), activități monitorizate și controlate de funcțiile de control;
- nerespectarea prevederilor standardului 2110 – Managementul riscului din cadrul Standardelor Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern, coroborat cu art.55 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, corespondent cu prevederile art.55 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, actualizat la data de 28.12.2020 cu modificările Regulamentului nr.11/2020, deoarece funcția de audit intern nu și-a îndeplinit în mod corespunzător responsabilitatea de a sprijini organizația privind identificarea și evaluarea expunerilor la risc, întrucât nu au fost identificate deficiențe semnificative de către aceasta (de exemplu, fluctuație de personal ridicată, conflicte de interese la nivelul personalului, conduita morală îndoielnică a unui angajat din cadrul băncii, un număr ridicat al persoanelor care au părăsit banca și existența unui post vacant de Director general adjunct neocupat pentru o perioadă lungă de timp) și având în vedere calitatea rapoartelor de audit care conțin, în mare parte, descrieri ale structurilor și proceselor de la nivelul băncii, fiind efectuate verificări limitate, iar în cele mai multe cazuri nefiind identificate cauzele apariției deficiențelor constatate, respectiv evaluat impactul acestora. (Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.16/16.02.2021)
CEC Bank SA – avertisment scris. Motivul:
- nerespectarea pct.12 din Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.123/19.12.2019 privind dispunerea unor măsuri CEC Bank SA, respectiv: instituția de credit nu a cuantificat fluxurile comportamentale aferente ieșirilor din facilități angajate, care fac obiectul raportării Indicatorilor Suplimentari de Monitorizare a Lichidității (ALMM) din formularul C.66.01.c, în conformitate cu prevederile din Anexa nr. XXIII la Regulamentul UE nr.680/2014, cu modificările și completările ulterioare.(Ordinul Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr.11/03.02.2021)