Sari direct la conținut

BNR: Atât măsurile fiscale trecute cât și conduita viitoare a politicii fiscale generează incertitudini și riscuri inflaționiste

HotNews.ro
BNR - Banca Nationala, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
BNR - Banca Nationala, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

​I​ncertitudini și riscuri la adresa perspectivei inflației decurg totuși din măsurile fiscale aplicate recent în vederea susținerii procesului de consolidare bugetară, precum și din măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază ce a fost prelungită până la finele anului curent, arată comunicatul transmis joi de Banca Centrală cu ocazia anunțării deciziei de politică monetară.

Totodată, se mai arată în document, incertitudini și riscuri crescute sunt asociate conduitei viitoare (subl. noastră-DP) a politicii fiscale și de venituri, având ca surse, pe de o parte, execuția bugetară din primele două luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public și impactul noii legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi aplicate în contextul procedurii de deficit excesiv și al condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE. Dinamica salariilor din economie reprezintă un motiv de preocupare, mai spun oficialii BNR.

Aceștia amintesc la capitolul riscuri și războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, conchid autorii documentului.

Reamintim că în ianuarie rata inflației a crescut după intrarea în vigoare a noului pachet fiscal gândit la Guvern, ceea ce nu a fost o surpriză pentru nimeni. Inflația din ianuarie a urcat la 7,4% în termeni anuali, după ce în decembrie coborâse la 6,6%, ceea ce BNR anticipase.

​„Rata anuală a inflației se va mări în debutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite, iar riscuri însemnate la adresa perspectivei inflației decurg din creșterile de taxe și impozite destinate accelerării consolidării bugetare”, arăta BNR încă din noiembrie 2023.

Mai trebuie spus că măsura luată de Ciolacu (de plafonare a prețurilor) este o „anestezie” care odată ridicată, ar putea provoca din nou creșteri de prețuri, adică noi bătăi de cap ale BNR de a lupta cu scumpirile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro