Sari direct la conținut

BNR își asigură proprietățile. La cât evaluează Isărescu patrimoniul și echipamentele de procesat bancnote ale băncii

HotNews.ro
Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, Foto: AGERPRES
Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, Foto: AGERPRES

Banca Națională a României vrea să își asigure imobilele deținute în toată țara, inclusiv echipamentele de procesat bancnote, împotriva a zeci de riscuri precum incendiu, trăsnet, explozie, cutremur ori vandalism. Doar pentru sediul central și cel administrativ din București, asigurarea facultativă ar trebui să acopere plata a peste 220 milioane de lei în cazul producerii unor dezastre ori evenimente asigurate.

Ce bani ar încasa BNR dacă ar fi afectate proprietățile din București

În caietul de sarcini al licitației lansate în această lună în SEAP pentru asigurarea facultativă și obligatorie a imobilelor sunt prezentate în detaliu toate proprietățile BNR din țară și sumele maxime pe care asigurătorul le-ar plăti dacă se produc riscurile asigurate.

Spre exemplu, valoarea asigurată pentru sediul central al BNR din Str. Doamnei nr. 8 depășește 101,4 milioane de lei, iar sediul administrativ din str. Lipscani nr. 25 are o valoare asigurată de peste 120,1 milioane de lei.

Doar pentru proprietățile BNR din București, valoarea asigurată depășește 323,1 milioane de lei.

Ce valori asigurate au sediile administrative BNR din țară

Documentul prezintă și valorile asigurate pentru sediile administrative al BNR din alte orașe din țară, astfel:

  • Pitești: peste 7,1 milioane de lei.
  • Bacău: peste 2,7 milioane de lei
  • Oradea: peste 4,1 milioane de lei
  • Brăila: peste 6,1 milioane de lei
  • Brașov: peste 8,9 milioane de lei
  • Buzău: peste 4,2 milioane de lei
  • Baia Mare: peste 3,6 milioane de lei
  • Cluj-Napoca: peste 13,3 milioane de lei
  • Constanța: peste 27,5 milioane de lei
  • Craiova: peste 13,7 milioane de lei
  • Iași: peste 6,5 milioane de lei
  • Galați: peste 6,1 milioane de lei
  • Târgu-Jiu: peste 9,03 milioane de lei
  • Târgu Mureș: peste 2,9 milioane de lei
  • Timișoara: peste 7,9 milioane de lei
  • Ploiești: peste 2,4 milioane de lei
  • Sibiu: peste 4,4 milioane de lei
  • Suceava: peste 5,3 milioane de lei

La ce valori sunt asigurate vilele BNR din țară

Banca Națională mai deține și o serie de vile în mai multe localități din țară.

Vila Oromolu din județul Vâlcea este asigurată la valoarea de peste 20,7 milioane de lei, vila din Cumpătu, Sinaia, este evaluată la peste 13,4 milioane de lei, vila BNR din Păltiniș are o valoare asigurată de peste 3,6 milioane de lei, vila din Snagov are o valoare asigurată de peste 1,3 milioane de lei.

Ce riscuri acoperă asigurarea facultativă a tuturor acestor imobile

Asigurarea facultativă pentru toate aceste imobile acoperă 19 riscuri, respectiv:

1. Incendiu, inclusiv pagube materiale directe produse bunurilor asigurate de incendiu prin:

– carbonizare totală sau parţială şi topire cu şi fără flacără;

– pagube produse de incendiu instalaţiilor electrice, de apă, canalizare sau încălzire centrală aferente clădirilor;

– degajare de fum, gaz sau vapori ca urmare a incendiului.

2. Trăsnet, respectiv descărcare electrică atmosferică directă asupra clădirii/construcţiei asigurate sau adăpostind bunurile asigurate sau direct asupra bunurilor asigurate aflate sub cerul liber;

3. Explozie, (urmată sau nu de incendiu) chiar dacă a avut loc în afara clădirii, fără însă a fi cauzată de dispozitive explozive (substanţe, materii sau materiale de uz pirotehnic);

4. Căderea aparatelor de zbor (aeronave şi vehicule spaţiale), a unor părţi ale acestora sau a obiectelor transportate, sau impactul cu acestea;

5. Cutremur de pământ;

6. Inundaţii şi aluviuni provenind din revărsarea apelor de suprafaţă (curgătoare sau stătătoare) precum şi din precipitaţii atmosferice temporare, inclusiv din topirea zăpezii ori gheţii;

7. Furtună, uragan, vijelie, tornade şi efecte directe ale ploii torenţiale prin manifestarea violentă a fenomenelor atmosferice manifestate concomitent cu ploaia torenţială;

8. Grindină – efectele directe;

9. Prăbuşire şi/sau alunecare de teren produse din cauze naturale;

10. Greutatea zăpezii şi/sau gheţii;

11. Izbirea din exterior de către autovehicule, altele decât cele aparţinând asiguratului, a clădirii asigurate sau adăpostind bunurile asigurate sau direct a bunurilor asigurate aflate sub cerul liber;

12. Undă de şoc provocată de avioane (boom sonic);

13. Avalanşe de zăpadă, după caz;

14. Cădere accidentală de corpuri care nu sunt parte a bunului asigurat;

15. Greve, tulburări civile şi acţiuni ale unor grupuri rău voitoare.

16. Avarii accidentale ale instalaţiilor de apă, canalizare sau încălzire centrală;

17. Avarii accidentale la instalațiile de climatizare, precum și avarii la aparatele electrice, electronice, electrocasnice;

18. Inundaţie de la vecini (unde e cazul);

19. Vandalism.

Polițele de asigurare vor fi încheiate pe o perioadă de 12 luni. Asigurarea obligatorie (PAD) a imobilelor va acoperi cele trei riscuri de dezastre naturale: cutremur, inundații și alunecări de teren, suma maximă asigurată pentru fiecare imobil fiind de 20.000 de euro.

O altă asigurare facultativă, în cazul bunurilor mobile ale BNR, va acoperi serviciile de asigurare împotriva incendiilor și a altor riscuri pentru echipamentele de procesare bancnote, aflate în dotarea sucursalelor băncii.

Cât vor costa cele două tipuri de asigurări

Asigurarea facultativă și obligatorie a imobilelor BNR are o valoare estimată la peste 1,24 milioane de lei, în timp ce asigurarea facultativă a echipamentelor de procesat are o valoare de peste 176.000 de lei fără TVA.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 decembrie 2023. În aceeași zi va avea loc și deschiderea ofertelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro