Sari direct la conținut

Bode: Dacă experţii îmi spun că lotul 3 Lugoj-Deva poate fi dat în trafic cu restricţii, acest lucru se va întâmpla în 2019

HotNews.ro
Autostrada Lugoj Deva, Foto: Captura YouTube
Autostrada Lugoj Deva, Foto: Captura YouTube

Lucrările la podul peste Mureş pe autostrada Lugoj-Deva lotul 3 se ridică la 80.000-100.000 de euro şi se vor finaliza la sfârşitul acestei săptămâni, iar dacă experţii de la CESTRIN îmi spun că acest obiectiv poate fi dat în trafic cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla la sfârşitul acestui an, a declarat, joi seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, potrivit Agerpres.

„Abordarea mea ca ministru vizează două paliere. În primul rând, vorbim despre proiecte în implementare, dar care aveau anumite blocaje, iar eu îmi asum finalizarea acestor proiecte în mandatul meu şi o să vă dau câteva exemple, dar, sigur, nu pot face acest lucru fără beneficiar, fără Compania de Drumuri de exemplu, nu pot face acest lucru fără implicarea antreprenorilor. Al doilea palier se referă la proiectele blocate, dar care, odată deblocate, pot afirma cu certitudine că în X luni aceste obiective sunt finalizate. Revenind la exemple: Lugoj-Deva, stadiul fizic 97-98%, în acest moment, după analize, pentru că nu mi-am permis să iau decizii fără a avea o analiză temeinică, după o discuţie cu reprezentanţii antreprenorului, după mai multe discuţii cu cei de la CNAIR, după discuţii, consultări cu prim ministrul, vreau să vă spun că astăzi la podul peste Mureş se lucrează la ridicarea tablierelor şi la fixarea aparatelor de reazem. Acest lucru se va finaliza la sfârşitul acestei săptămâni. Trimit acolo experţii de la CESTRIN să facă încă o expertiză, atât pe drum, cât şi pe pod, şi, în condiţiile în care experţii îmi spun că acest obiectiv poate fi dat în trafic cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla în anul 2019, la sfârşitul acestui an, în această lună. În condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă”, a menţionat ministrul, la B1 TV.

Potrivit acestuia, CNAIR a organizat o licitaţie pentru lucrările de la pod, care, valoric, se ridică la aproximativ 80.000-100.000 de euro.

„Din banii popriţi din garanţia antreprenorului, CNAIR plăteşte aceste lucrări către o companie specializată, sigur, urmând ca, sub trafic, să lucrăm şi la remedierea deficienţelor constatate la drum şi la finalizarea celorlalte lucrări care sunt în afara părţii carosabile. Eu vreau – şi îmi doresc – ca acest obiectiv să fie dat în trafic în acest an. Nu m-am grăbit până când nu am avut toate informaţiile şi, când o să am inclusiv lucrările finalizate şi expertiza finalizată, o să anunţ public data la care dăm în trafic cei 21 de kilometri de pe tronsonul 3 Lugoj-Deva”, a precizat Bode.

De asemenea, printre obiectivele despre care şeful de la Transporturi crede că vor putea fi date în trafic anul viitor se numără: autostrăzile Ogra-Câmpia Turzii loturile 2 şi 3, Sebeş-Turda, loturile 1 şi 2 şi tronsonul Biharia-Borş.

„La fel, dacă vorbim despre lucrări pe care eu cred că în anul 2020 putem să le dăm în trafic, pot să vă dau exemplu: Ogra-Câmpia Turzii lotul 2 – 17 kilometri, Sebeş-Turda, lotul 1 – 17 kilometri, Biharia-Borş – 6 km, Sebeş-Turda lotul 2 – 24 de km, Ogra – Câmpia Turzii, lotul 3 – 16 km. Sunt obiective în lucru aflate în derulare, contracte aflate în derulare – între 30 şi 80% (stadiu fizic – n. r.). Cele care sunt în 60-70-80%, am convingerea că printr-o colaborare corectă între instituţiile noastre, între beneficiari şi antreprenori, aceste obiective vor fi date în trafic în anul 2020, în diferite etape: la începutul anului, la mijlocul anului, până la sfârşitul anului. Eu mă feresc să spun ce spunea Rovana Plumb: ‘Vom da în trafic 180 de km de autostradă în 2019’. Iată, suntem la sfârşitul anului 2019, şi s-au dat în trafic 23 de kilometri”, a susţinut Lucian Bode.

În ceea ce priveşte proiectele blocate, ministrul a menţionat autostrăzile Craiova-Piteşti şi Sibiu-Piteşti, dar şi variantele ocolitoare Bacău şi Satu Mare.

„Cea de-a doua categorie: proiecte blocate, aflate în diferite stadii şi pe care eu o dată ce spun le-am deblocat pot spune că…de exemplu: Craiova-Piteşti, tronsonul 2, 40 de km. Am emis ultimele patru ordine de începere pe Craiova-Piteşti, tronsonul 2, tronsonul care cuprinde şi centurile ocolitoare Balş şi Slatina. Am întrebat constructorul: ‘Mai aveţi vreun blocaj din partea noastră, din partea statului?’ Răspunsul a fost ‘nu’. Atunci, întrebarea firească a fost: ‘Când daţi în trafic cei 40 de km?’ Şi a spus: ‘Conform contractului, în intervalul celor 24 de luni de contract’. Eu am convingerea, şi am încredere în constructorul de pe tronsonul 2, este un constructor român, foarte bun, serios, care sunt convins că va finaliza tronsonul 2 înainte de a închide cele 24 de luni de contract. De asemenea, Sibiu-Piteşti secţiunea 1, Boiţa, 13 km – acolo mai avem nevoie să se finalizeze proiectul tehnic, avem nevoie de emiterea autorizaţiei de construire şi la începutul anului demarează lucrările. Vă dau o veste bună: mâine, în şedinţa de Guvern, pe ordinea de zi se află şi exproprierile pe Centura Timişoarei. Eu am constatat, apropo de exproprieri, ca o paranteză, am constatat că sunt blocate în minister de exemplu: Varianta ocolitoare Bacău, Varianta Ocolitoare Satu Mare. Erau blocate de luni de zile. Chiar m-a sunat domnul viceprimar de la Satu Mare (…) Nu-i venea să creadă că după câteva luni de blocaj în minister în câteva zile am obţinut toate avizele şi am adoptat în Guvern Hotărârea de Guvern privind exproprierile”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte întâlnirea de joi cu antreprenorii, Bode a susţinut că le-a cerut să lucreze la obiective în condiţiile în care statul român a făcut plăţile aferente şi, la rândul lor, să-şi plătească subcontractorii.

„Apropo de întâlnirea de astăzi cu antreprenorii. Le-am spus foarte clar: ‘Aveţi vreo plângere legată de beneficiar în ceea ce priveşte plăţile?’ Nu a spus nimeni nimic. Dacă eu, ca beneficiar, îţi plătesc ţie, antreprenor, am pretenţia ca stadiul fizic să fie egal cu stadiul financiar. Şi mai am o pretenţie: să-ţi plăteşti subcontractorii, pentru că majoritatea subcontractorilor sub firme mici, sunt firme româneşti şi care, dacă nu-şi primesc banii 2-3-4 luni de zile, sunt aproape de faliment. Le-am transmis acest lucru şi sper din tot sufletul că au înţeles”, a încheiat şeful MTIC.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro