Bode: Poliția Locală se va întoarce la primării
Polițiștii locali se vor întoarce în coordonarea autorităților locale în următoarea perioadă, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, la TVR: „Nu este normal ca toate costurile să fie suportate de autoritățile locale și coordonarea să fie de la poliția națională”, potrivit Mediafax.
„MAI va veni cu două propuneri în hotărârea CNSU. Prima vizează reîntoarcerea jandarmilor la paza obiectivelor. Noi am avut peste 700 de jandarmi detașați de la diverse unități transferați în sistemul de ordine publică, iar paza era asigurată de angajați ai MApN”, spune la TVR Lucian Bode.
De asemenea, el afirmă că Poliția Locală se va întoarce la coordonarea administrațiilor locale.
„AMR și nu numai a solicitat ca Poliția Locală să revină la primării. (…) Poliția Locală a fost preluată în coordonarea Poliției națională. Poliția Locală numără în acest moment peste 10.000 de angajați din care aproape 9.000 în operativ. Nu este normal ca toate costurile să fie suportate de autoritățile locale și coordonarea să fie de la poliția națională. În aceste condiții, considerăm că ei trebuie să se întoarcă la nivel local. De fapt, mâine creem premizele adoptării unei ordonanțe de urgență ca într-un timp foarte scurt, probabil două săptămâni, poliția locală să se întoarcă la nivel local”, conchide Bode.