Sari direct la conținut

Bonduelle, un Superbrand pentru consumatorii români

Bonduelle, un Superbrand pentru consumatorii români
Bonduelle

Bonduelle, liderul pieței de legume în conservă din România și unul dintre principalii jucători de pe cea a legumelor congelate, a fost desemnat Superbrand în studiul cu același nume care listează brandurile cele mai apreciate de către consumatorii din România, în urma unei cercetări desfășurate la nivel național.

Aceasta este a opta ediție consecutivă a studiului în care Bonduelle este recunoscut ca Superbrand, un rezultat al eforturilor continue ale companiei de a pune la dispoziția consumatorilor din România o gamă largă de legume și leguminoase (congelate și în conservă) și produse de tip ready meal și ready-to-eat.

Titlul de Superbrand demonstrează, încă o dată, aprecierea publicului pentru produsele Bonduelle, studiul analizând brandurile din perspectiva percepției și atitudinii consumatorilor față de acestea.

Bonduelle, liderul pieței legumelor în conservă

Piața românească a legumelor congelate și în conservă este una competitivă, în curs de maturizare ca efect cumulat al unei preferințe în creștere a consumatorilor pentru alimentele vegetale (plant-based), al inovațiilor tehnologice și de produs, precum și datorită multiplicării canalelor de distribuție și a numărului de jucători relevanți din acest sector.

Piața locală a legumelor în conservă s-a ridicat anul trecut la aproximativ 300 milioane de euro, înregistrând un avans puternic (+11,1%) față de rezultatul aferent anului precedent. Din punctul de vedere al sortimentelor comercializate, Bonduelle este lider de piață în segmentele de mazăre și porumb în conservă.

Piața legumelor congelate se află la rândul său pe o traiectorie ascendentă, ajungând anul trecut la o valoare de circa 84 milioane de euro, în urcare cu 3,9% față de anul 2023. Principalele segmente ale pieței sunt amestecurile de legume și monolegume precum mazărea, fasolea verde și galbenă, respectiv spanacul. Bonduelle joacă un rol important și în segmentul de legume congelate, în 2024 înregistrând creștere în volum față de anul anterior.

„Desemnarea Bonduelle ca Superbrand pentru a opta oară consecutiv reprezintă încă o confirmare a încrederii de care ne bucurăm în rândul consumatorilor din România, grație căreia brandul și-a câștigat poziția de lider al pieței legumelor în conservă”, spune Roxana Nănescu, Marketing Director Bonduelle SEE. „De-a lungul a peste 25 de ani, Bonduelle a reușit să construiască o relație cu consumatorii bazată pe încredere și pe un portofoliu divers de produse, pe o promisiune a calității întotdeauna respectată, pe inovație și efortul constant de a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor. Consecvent misiunii și angajamentelor sale față de consumatori, Bonduelle le oferă inspirație și rețete potrivite unui stil de viață flexitarian, urmând dorințele și nevoile acestora: legume și leguminoase care își păstrează intacte prospețimea, aroma și gustul, ușor de preparat și disponibile indiferent de sezon. Mai mult, Bonduelle este un brand care acordă multă atenție nu doar nevoilor, ci și aspirațiilor consumatorilor – pentru un stil de viață mai sănătos, pentru o alimentație echilibrată, pentru metode de producție sustenabile, cu impact minim asupra mediului natural.”

Bonduelle, selectat ca Superbrand dintr-o listă de peste 1800 de mărci

Studiul Superbrands se bazează pe o cercetare de piață care, pentru această ediție, s-a desfășurat în perioada iulie – septembrie 2024 pe un eșantion reprezentativ pentru populația generală. Un număr de 1804 de branduri au fost evaluate prin prisma a trei dimensiuni: „încredere”, „leadership” și „dinamism”.

Pentru Bonduelle, rezultatele cercetării au arătat scoruri ridicate la indicatori precum notorietatea asistată (ponderea în totalul respondenților a celor care recunosc brandul dintr-o listă predefinită de opțiuni), menționarea ca brand preferat, respectiv asocierea Bonduelle cu un Superbrand.

În termeni de percepție a brandului, Bonduelle a înregistrat scoruri mari în categorii cum sunt „reputație excelentă”, „brand de tradiție”, respectiv „brand expert în domeniul său de activitate”. „Datele din acest studiu înseamnă o confirmare a performanțelor de vânzări și de marketing”, spune Alexandru Ion, Digital & Communication Manager Bonduelle SEE. „Notorietatea brandului, ca și asocierea sa de către consumatori cu atributele unui Superbrand, sunt, de asemenea, rezultatul unei strategii de comunicare de marketing multi-channel. Aceasta include atât componentele tradiționale, cum ar fi publicitatea de tip display sau outdoor media, cât și comunicarea în mediul digital, prin intermediul canalelor de social media și al platformelor de e-commerce.”

Angajament pentru sănătatea oamenilor și a planetei

De mai bine de două decenii, Bonduelle și-a asumat la nivel global misiunea de a oferi inspirație pentru o dietă bogată în alimente vegetale, contribuind astfel la starea de bine a oamenilor și la viitorul planetei.

Angajamentele companiei în ceea ce privește responsabilitatea față de mediu și societate includ adoptarea de practici agricole sustenabile în fermele partenere, eliminarea graduală a materialelor nereciclabile folosite în ambalaje și promovarea unei alimentații diversificate și sănătoase, bazată pe alimente vegetale.

La nivel global, Bonduelle deține certificarea B-Corp pentru 80% din operațiunile sale de business, restul activităților (inclusiv cele din România) fiind în curs de acreditare. Pentru anul în curs, obiectivul companiei este de a obține această certificare la nivelul întregului grup.

În România, brandul derulează o inițiativă de introducere a ambalajelor 100% reciclabile sau reutilizabile pentru toate produsele sale, deja o mare parte din legumele Bonduelle fiind comercializate în astfel de ambalaje.

Un lider în inovații în beneficiul consumatorilor

La începutul acestui an Bonduelle a lansat în România gama de produse Croustis – crochete și burgeri care conțin 100% amestecuri de legume, leguminoase, cereale și diferite sortimente de brânză sau lactate, învelite într-o crustă crocantă de pesmet și ambalate în cutii complet reciclabile. Croustis sunt gata de preparare în circa 12-15 minute în friteuza cu aer cald (air fryer) sau la tigaie, sau în aproximativ 20-25 de minute în cuptor.

„În linie cu orientarea noastră strategică spre inovații ce aduc beneficii consumatorilor, Croustis le oferă celor care preferă o dietă diversificată șansa de a se bucura de savoarea unor mese cu mai multe legume cu ajutorul unor produse care sunt ușor și rapid de preparat acasă – cu 100% plăcere și 0% vinovăție”, spune Andreea Ioniță, Brand Manager Bonduelle România. „De altfel, intenționăm să continuăm dezvoltarea portofoliului nostru local cu noi produse inovatoare, gândite astfel încât să se raporteze la nevoile în permanentă schimbare ale consumatorului modern, care caută soluții simple și rapide de preparare a mesei, pentru ei sau pentru familie.” Printre alte lansări recente de produse bazate pe inovații se mai numără, în categoria legumelor congelate, noua gamă de Legume Mărunțite sub formă de orez, potrivite pentru prepararea salatelor sau a supelor cremă. În categoria legumelor în conservă, printre noutățile lansate în ultimul an se numără sortimentele de Porumb Premium, crocant și dulce, respectiv de Mazăre Tânără .

Misiunea Bonduelle

Misiunea Bonduelle este de a oferi inspirație către o dietă bogată în alimente vegetale, pentru a contribui la starea de bine a oamenilor și a planetei. Alături de fermele partenere, inovăm permanent pentru a oferi produse de înaltă calitate, protejând în același timp mediul. Începută ca o afacere de familie în Franța în 1853, Bonduelle este astăzi o marcă de încredere aleasă de oameni din aproape 100 de țări.

Articol susținut de Superbrands

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback