Sari direct la conținut

Boom va oferi publicitate online targetata pe cuvinte pentru site-urile din portofoliu

HotNews.ro

Boom a lansat luni un nou instrument de publicitate, si anume publicitatea online targetata pe cuvinte, care este rulata pe toate siturile aflate in reteaua regiei de publicitate, se arata intr-un comunicat al companiei. Acest gen de publicitate permite livrarea unei reclame relevante pe un anumit cuvant, catre vizitatorii care au ajuns pe site-ul respectiv fie prin intermediul motoarelor de cautare, fie prin cautarea cuvantului in interiorul site-ului.

Astfel, reclama va fi livrata doar celor interesati de informatii privitoare la cuvantul respectiv.

Potrivit reprezentantilor Boom, plata se va face la click (CPC). Acest gen de campanie (CPC) nu beneficiaza de conditii speciale de prioritate de timp sau volum.

„Publicitatea targetata pe cuvinte are avantajul eficientizarii costurilor si a unei mai bune “atingeri” a publicului tinta, ceea ce inseamna implicit un efect mai bun al reclamei si o profitabilitate mai mare”, se mai arata in comunicatul regiei de publicitate online.

Potrivit lui Doru Panaitescu, publicitatea targetata pe cuvinte pare o optiune buna in special pentru advertiserii care vand anumite produse si servicii pentru care vizeaza oameni pe care in mod normal nu ii pot extrage din marea masa a audientei unui site generalist. „Intrebarea este cat de repede o sa priceapa agentia si cat o sa ii ia sa il convinga pe clientul doritor de outdoor in Otopeni si de mash-uri pe Magheru si la Unirea ca poate gasi oamenii care cauta exact produsul lor prin targ?”, scrie acesta pe blogul sau.

Octavian Costache are, de asemenea, o parere buna despre noul instrument, „in principal pentru ca este orientat pe rezultate si pe cresterea eficientei campaniilor”.

Agentia de publicitate online Boom, detinuta de Netbridge Investments, parte a grupului NCH, avea in protofoliu, in primul trimestru al acestui an, un numar de 190 de site-uri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro