Boromir scoate mai mult profit din imobiliare
“Din industria de morarit si panificatie, Boromir a obtinut un profit de doar cinci milioane de euro, majoritatea profitului, respectiv 13 milioane de euro,
fiind obtinut din vanzarea unui teren de aproape 2,5 hectare, in Sibiu, contra sumei de 9,4 milioane de euro, precum si a unor actiuni ale companiei Boromir Buzau, pe Bursa”, a declarat, pentru Business Standard, Constantin
Boromiz, directorul general al grupului Boromir. Cu toate ca imobiliarele sunt de departe afacerile cele mai profitabile din Romania, acestea nu par sa-l intereseze, deocamdata, pe patronul Boromir, dar care zambeste cand vorbeste de acest subiect.
“Avem proprietati doar pentru activitatea de baza. Am carat 1.000 de tiruri de utilaje din Germania si Italia ca sa fac fabrici si altii sa le vanda. Tocmai de aceea, momentan nu ma intereseaza acest gen de afaceri”, a spus Boromiz.
Terenul de la Sibiu, pe care se gasea sectia de glucoza a unei firme din grup, Amylon Sibiu, a fost vandut unei societati controlate de fondul de investitii austriac Immoeast, specializat in proiecte imobiliare.
Grupul a realizat in primul semestru o cifra de afaceri de circa 50 milioane de euro, cu 20% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. Pentru 2007, Boromiz estimeaza afaceri de circa 105-110 milioane de euro, cu 23% mai mult raportat la 2006.
Piata interna de morarit si panificatie valoreaza, in opinia lui Boromiz, circa doua miliarde de euro. Principalii jucatorii sunt Boromir, cu sediul central in Ramnicu Valcea, Vel Pitar, Loulis, Dobrogea si Pambac.
Grupul Boromir are o cota de 10% pe piata interna de morarit si panificatie, conform estimarilor companiei, iar in urmatorii trei-patru ani vrea sa ajunga la o cota de 15%, ca urmare a politicii de consolidare a companiei.
Boromiz apreciaza ca, in cativa ani, producatorii de mijloc din panificatie vor disparea. “Ori esti mic, ori esti mare. Cei de mijloc nu mai au sanse de rezistenta pe piata. Vor rezista doar cei foarte mici, care au afaceri de familie, si cei foarte mari, care au investit in tehnologie moderna si in cresterea capacitatii”, spune Boromiz.
Un articol de Otilia Caloian