Brașovul își face parc fotovoltaic, care va asigura 90% din consumul public de electricitate
Primăria municipiului Brașov are în plan realizarea unui parc fotovoltaic care va asigura 90% din consumul public de energie electrică. Sistemul va fi amplasat în Stupini pe o suprafață de 20 de hectare, va avea o putere de 20 de MW și va fi gata anul viitor.
„Am semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic care va asigura 90% din consumul public de energie electrică (instituții de învățământ, clădiri publice, iluminat public, instituții de cultură, baze sportive și chiar producerea de zăpadă artificială în Poiană).
Vorbim de un important obiectiv din strategia noastră de a transforma Brașovul într-un oraș independent energetic, pentru ceea ce înseamnă consumul public de energie”, a scris pe Facebook Allen Coliban, primarul orașului.
Sistemul va fi amplasat în cartierul Stupini pe o suprafață de 20 de hectare și va avea o putere de 20 de MW.
Lucrările vor fi realizate de Synergy Construct – în calitate de lider, Else Enerji Anonim Sirketi – terț, Graphein Topo – subcontractant; ZOORK – subcontractant; Eds Electric SRL – subcontractant.
Durata de implementare a investiției este de 120 de zile, din care 30 de zile etapa de proiectare și 90 de zile execuția lucrărilor.
Valoarea contractului este de 75,1 milioane de lei (fără TVA), o parte din fonduri fiind asigurate prin finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Potrivit lui Coliban, Brașovul și-a asumat o țintă ambițioasă: să reducă cu 55% emisiile de carbon până în 2030 și să atingă neutralitatea climatică în 2050.