Sari direct la conținut

Brexit: Ce spun oficialii Grupului Vodafone despre implicatiile retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeana

HotNews.ro
Grupul Vodafone la nivel global, Foto: Hotnews
Grupul Vodafone la nivel global, Foto: Hotnews

„Consecintele politice si economice ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeana fac obiectul unei analize externe Vodafone, acum, cand electoratul a ajuns la o decizie”, au transmis pentru HotNews.ro oficialii grupului britanic Vodafone. „In ceea ce priveste implicatiile pentru Vodafone, operatiunile noastre din fiecare tara functioneaza ca entitati de sine statatoare pregatite sa se adapteze la o gama larga de conditii locale. Dupa cum am mai spus inainte de referendum, ramanem hotarati sa sprijinim utilizatorii nostri din Marea Britanie indiferent de deznodamant, acum si in viitor. Este prea devreme sa ne formam o opinie asupra implicatiilor referendumului pentru sediul central al Grupului”, au mai precizat acestia.

Grupul britanic Vodafone, cu sediul in Londra, furnizeaza retele si servicii de comunicatii mobile in 26 de tari, potrivit raportului anual publicat pe site-ul propriu. In 17 din aceste tari furnizeaza si servicii fixe de comunicatii. Separat, in alte 57 de piete este prezenta prin acorduri comerciale cu alti operatori mobili.

Grupul are peste 462 milioane de utilizatori, din care 43% sunt utilizatori activi de date, precum si 13 milioane de utilizatori de comunicatii fixe, din care 9,5 milioane sunt utilizatori de servicii TV.

  • UK este a doua piata europeana generatoare de venituri pentru Vodafone. Prima este Germania

Afacerile grupului sunt impartite in doua regiuni geografice Europa si AMAP (Africa, Orientul Mijlociu si Asia Pacific). La nivelul intregului grup, veniturile au crescut anul trecut (incheiat la sfarsitul lunii martie 2016) cu 2,3% pana la 41 miliarde de lire sterline.

66% din veniturile Vodafone au fost generate in Europa.Marea Britanie este a doua mare piata europeana, generand anul trecut 16% din venituri, dupa Germania care a generat 19% din venituri.

In Marea Britanie, Vodafone are peste 18,1 milioane de clienti de telefonie mobila, 66,9% dintre acestia fiind clienti cu abonamente. Compania are 109.000 de abonati la servicii de internet broadband fix. Spre comparatie, in Germania, Vodafone are peste 5,8 milioane de abonati la servicii de internet broadband fix si 30,3 milioane de clienti de telefonie mobila, din care 54,7% au abonamente.

In Romania, veniturile Vodafone, al doilea mare operator local de comunicatii mobile, au crescut cu 5,6% pana la 688,4 milioane euro in anul fiscal incheiat la sfarsitul lunii martie 2016 fata de aceeasi perioada a anului trecut. Vodafone a pierdut peste 2100 de clienti de servicii mobile in ultimele trei luni, insa a castigat pe serviciile de voce, internet fix si m2m, astfel ca la sfarsitul lunii martie din acest an avea un numar total de 9.120.145 de clienti (utilizatori de servicii mobile, de voce si internet fix si m2m), in crestere cu 18.853 clienti fata de trimestrul precedent.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro