British Museum (III): Cradle to Grave, o viata de om povestita de medicamente

Cradle to Grave a fost o idee care mi-a placut teribil in British Museum, scrie Anne Marie Blajan pe blogul sau. Se afla in sectiunea Living and Dying, adica acolo unde sunt prezentate obiceiuri ale diferitelor popoare referitor la evenimente din viata unui om si modul in care se raporteaza la ele: boala, nastere, casatorie, moarte.

Cradle to Grave este o metafora si arata modul in care trateaza societatea britanica moderna boala. Proiectul este format dintr-o tesatura in doua bucati cu o lungime de 13 metri fiecare, in care sunt cusute 14.000 de medicamente, cam cate ia un britanic intr-o viata. Medicamente pe reteta, nu si cele pe care le cumperi din farmacie, ca automedicatie.

Pe una dintre bucatile de panza este povestita viata unui barbat, pe cealata a unei femei. Pe langa aceste bucati de material in care sunt cusute pilule ami sunt si obiecte precum seringi, pungi de perfuzii sau bucati de metal care inlocuiesc un sold sau o incheietura, precum si poze ale unor oameni obisnuiti, prieteni ai celor care s-au ocupat de proiect, surprinsi in diferite evenimente ale vietii lor legate de sanatate sau boala: un bolnav de cancer, fisa medicala a unui nou-nascut, fotografii cu un nou nascut si parintii lui sau cu batrani bolnavi de Alzheimer.

Povestea medicala a vietii unui om este rezumata simplu, atat pentru barbat, cat si pentru femeie. Barbatul are astm si episoade de febra in copilarie, dar in rest se bucura de o sanatate buna, cu exceptia unor mici indigestii, pana cand ajunge la 50 de ani si atunci incepe sa il doara spatele. La 70 de ani renunta la fumat in urma unei infectii la plamani si ia medicamente pentru a-si tine sub control tensiunea arteriala in ultimii 10 ani ai vietii. Moare brusc, in urma unui atac cerebral la varsta de 76 de ani, o varsta considerata ca durata medie de viata la barbatii britanici. In ultimii 10 ani din viata lui a luat tot atatea medicamente cate a luat in primii 50.

In cazul femeii povestea incepe cu contraceptivele pe care le ia in tinerete. Mai apoi devine mama a doi copii si are o sarcina pierduta si este tratat pentru depresie post-natala. Pe la 50 de ani ia hormoni, iar dupa o mamograma este diagnosticata cu cancer la san, care este insa tratat cu succes. Pe la 70 de ani sufera de artrita si, eventual, are un sold inlocuit. A fost diagnosticata si cu diabet, dar se simte bine si este vioaie si la 82 de ani.

Aceasta este povestea medicala a celor doua personaje a caror medicatie a fost cusuta pe panzele de 13 metri. Nu stiu cati britanici se identifica in aceste descrieri si as fi curioasa sa stiu care sunt statisticile in ceea ce-i priveste pe romani. Am vazut dupa prima runda de analize gratuite de anul trecut cam de ce sufera romanii: diabet si boli de inima. Nu stiu insa cam cate medicamente ia un roman intr-o viata, dar cred ca multe. Automedicatia cred ca e un sport national.

Spun asta si gandindu-ma la mine. Am plecat pentru 3 luni in Anglia si ce am facut inainte de plecare? Am mers la farmacie sa imi fac un kit cu medicamente: impotriva durerii, a racelii, a indigestiei, impotriva deranjului de stomac, picaturi pentru ochi si niste antibiotice pentru cazul unei infectii. M-am consultat cu farmacista, dar cam aveam lista facuta in cap, ea m-a aprobat sau mi-a sugerat eventual altceva.

Uitandu-ma la panzele acelea pe care erau cusute mii de medicamente, 14.000 ca sa fiu mai exacta, m-am intrebat cam cum ar arata o panza cu istoricul meu medicamentos. Ca sa nu mai zic de al mamei sau bunicii mele, care baga un pumn de medicamente in ele de trei ori pe zi. Probabil ca asta fac multi romani, carora medicul de familie le-a prescris pilulele necesare pentru a-si tine sub control boala.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Menaru.