Britney Spears, anchetată după ce o fostă angajată a acuzat-o că a lovit-o
Cântăreaţa pop Britney Spears este anchetată după ce o fostă angajată din personalul său casnic a acuzat-o că a lovit-o, au anunţat autorităţile din California, citează BBC.
Angajata a făcut acuzaţia după o dispută care a avut loc luni în casa lui Spears. Biroul şerifului din districtul Ventura a transmis că va trimite rezultatele investigaţiei procurorilor pentru a fi luate în calcul în cazul punerii sub acuzare.
Avocatul cântăreţei a negat acuzaţia, numind-o „exagerată”. În California, lovirea este un delict penal care implică orice contact fizic intenţionat şi ilicit cu o altă persoană.
Aparent, în timpul confruntării, Britney Spears, în vârstă de 39 de ani, a lovit-o peste mâini pe angajata care ţinea un telefon mobil.
Într-o declaraţie trimisă BBC, avocatul Mathew S Rosengart a spus că disputa a avut legătură cu telefonul şi s-a încheiat cu „niciun fel de vătămare”. „Oricine poate face o acuzaţie, dar asta ar trebui încheiată imediat”, a spus el.
Spears l-a angajat pe Rosengart luna trecută, în timpul procesului prin care ea caută să iasă de sub tutela tatălui ei, sub care a fost plasată în urmă cu 13 ani. Săptămâna trecută, el a spus că este de acord să se retragă din acest rol. (News.ro)