Broască uriașă de 2,7 kg, descoperită în Australia / „Toadzilla” a fost eutanasiată
Pădurarii din nord-estul Australiei au fost uimiți când au dat peste ceea ce ar putea fi cea mai mare broască înregistrată vreodată, cântărind 2,7 kilograme, scrie CNN si ABC News.
Amfibianul de 2,7 kilograme a fost găsit în Parcul Național Conway din Queensland săptămâna trecută, a declarat Departamentul de Mediu și Știință al statului pe rețelele de socializare.
Este vorba despre o broască de trestie (n.r. cane toad în engleză), supranumită „Toadzilla” de către angajații parcului.
Broasca trăiește în mlaștinile cu trestie, de unde și denumirea. Este o specie originară din America, dar care a fost introdusă în Australia, unde a devenit dăunătoare. Pielea prezintă glande care secretă o substanță toxică, motiv pentru care nu are mulți dușmani naturali, ceea ce o face invazivă în Australia.
Pădurarul Kylee Gray a declarat că echipa a dat peste broasca uriașă atunci când a ieșit din vehiculul lor, în timp ce se opreau să elibereze un șarpe.
„M-am întins și am apucat broasca de trestie de zahăr și nu mi-a venit să cred cât de mare și de grea era”, a declarat ea.
Actualul record mondial Guinness World Record pentru cea mai mare broască a fost stabilit în 1991 de Prinsen, o broască din Suedia, care cântărea 2,65 kg.
Toadzilla a fost de atunci „eutanasiată din cauza daunelor pe care le provoacă mediului”, a adăugat departamentul în tweet-ul său.