Broker Cluj a dat in judecata CNVM
Societatea de brokeraj Broker Cluj a dat in judecata Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), pentru prejudiciile provocate de suspendarea activitatii pentru doua saptamani, a declarat Petru Prunea, presedintele societatii, citat de NewsIn. Acesta a spus ca masura este exagerata si a cerut CNMV sa isi reconsidere pozitia.
„In AGA din octombrie a Broker Cluj s-au ales doi membri, dupa care am trimis toate documentele cerute de regulamentul 32 catre CNVM, dar ei (membri – n.r.) nu au platit decat tarziu taxa de autorizare, unul dintre membri efectuand aceasta plata de abia in ianuarie”, a declarat Petru Prunea.
„Masura CNVM este exagerata pentru motivele pe care le-au invocat. Am cerut CNVM-ului sa reconsidere aceasta pozitie si vom incerca sa discutam cu ei, deoarece ne confruntam cu foarte multi clienti nemultumiti de faptul ca nu mai pot face tranzactii”, a precizat presedintele Broker Cluj.
CNVM a anuntat vineri suspendarea, pentru doua saptamani, a autorizatiei de functionare a Broker Cluj. Mai mult, arbitrul pietei de capital a suspendat si actiunile companiei, avand in vedere frauda descoperita la sucursala din Deva si modificarile intervenite in consiliul de administratie al casei de brokeraj, pentru care CNVM sustine ca nu a primit documentatia completa.
In urma suspendarii activitatii, Broker Cluj nu mai poate deschide noi pozitii futures si options, in nume propriu sau in numele clientilor, la Bursa din Sibiu.
In schimb, intermediarul si clientii acestuia vor putea mentine sau inchide pozitiile existente. Astfel, singurele operatiuni care pot fi realizate prin intermediul Broker Cluj vor fi cele de alimentare a contului de marja, pentru pozitiile existente sau de retragere a banilor din acest cont.
In ceea ce priveste operatiunile pe piata la vedere (spot), clientii Broker care tranzactioneaza pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) isi pot transfera actiunile catre o alta casa de brokeraj prin intermediul Depozitarului Central.