Sari direct la conținut

Bruce Springsteen și-a vândut catalogul muzical pentru o sumă astronomică

HotNews.ro
Bruce Springsteen și-a vândut catalogul muzical pentru o sumă astronomică

Muzicianul american Bruce Springsteen şi-a vândut companiei Sony Music întreg catalogul muzical şi creaţiile pentru o sumă astronomică, anunță Billboard, citat de News.ro.

Springsteen și-a vândut creațiile pentru nu mai puțin de jumătate de miliard de dolari, depăşind vânzarea muzicii lui Bob Dylan către Universal, anul trecut, pentru aproximativ 400 de milioane de dolari.

Reprezentanţii celor două părţi au refuzat să comenteze, însă mai multe surse din industrie au confirmat informaţia pentru Variety.

Informaţii legat de negociere au apărut iniţial luna trecută. Sursele au spus că acordul pentru muzica înregistrată – care include albume certifiate cu platină precum „Born to Run”, „Born in the U.S.A.” şi „Darkness on the Edge of Town” -, a fost finalizat, dar că cel privind dreptul de publicare este încă dezbătut.

Dacă iniţial a fost vehiculată suma de 350 de milioane de dolari, aparent oferta a fost crescută.

Încasările impresionante ale lui Bruce Springsteen

Springsteen a colaborat cu Columbia Records a Sony Music din 1972, apoi, în anii 1990, a achiziţionat drepturile pentru propria muzică în cadrul unei renegocieri a contractului.

Bruce Springsteen este unul dintre artiştii de mare succes ai ultimilor 50 de ani, cu albume vândute doar în SUA în 65,5 milioane de copii, potrivit RIAA, şi cu un catalog care generează sute de versiuni anual.

Billboard estimează că albumele lui Springsteen au generat venituri de aproximativ 15 milioane de dolari în 2020 şi că toată creaţia sa aduce aproximativ 75 de milioane de dolari anual. Pe lângă muzica înregistrată, artistul susţine unele dintre cele mai profitabile turnee din istorie.

Doar între anii 2010 şi 2019, turneele lui au generat mai mult de 840 de milioane de dolari, potrivit Pollstar. Pe lângă toate acestea, echipa lui comercializează zeci de înregistrări live de arhivă, pentru care el deţine drepturile fără vreo legătură cu casele de discuri.

Nu este deocamdată clar dacă aceste înregistrări sunt cuprinse în contractul cu Sony.

Springsteen a generat controverse în vara acestui an când a anunțat că la spectacolul său de pe Broadway nu vor fi primite persoane vaccinate anti-Covid cu vaccinul AstraZeneca fiindcă acesta nu era autorizat de Federația pentru Alimente și Medicamente din SUA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro