Sari direct la conținut

BT Aegon si brokerul de pensii Grawe avertizati pentru neregulile agentilor de marketing

HotNews.ro

Arbitrul pietei de pensii private (CSSPP) a sanctionat cu avertisment scris BT Aegon Fond de Pensii si brokerul de pensii Grawe Pensions Services, pentru ca agentii de marketing ai acestora au semnat acte de aderare inainte de obtinerea avizului Comisiei. Oficialii CSSPP au precizat pentru HotNews.ro ca este vorba de trei agenti de marketing ai Grawe, broker care vinde pensii pentru BT Aegon, carora le-au fost retrase avizele de activare pe aceasta piata. Cele doua companii au fost avertizate pentru ca, desi stiau de aceasta situatie, nu au anuntat la timp Comisia.

Cele doua companii au fost avertizate in scris conform prevederilor art. 35 din Norma 25/2007:

“Administratorul sau, dupa caz, agentul de marketing persoana juridica este obligat ca in termen de 15 zile lucratoare de la data luarii la cunostinta sa informeze Comisia in cazul in care constata ca agentii sai de marketing incalca prevederile legale.” Sanctiunea a fost acordata in baza prevederilor art. 141 alin. (1) lit. g) si alin. (2) lit. a) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”, se arata in comunicatul Comisiei.

Cei trei agenti Grawe carora li s-au retras avizele sunt Tanescu Claudia Cristina (cod de inregistrare AMF-RO-2234916), Iancu Ioan (cod de inregistrare AMF-RO-2231895) si Dana Gheroghita Magdalena (cod de inregistrare AMF-RO-1921334).

BT Aegon Fond de Pensii este un joint-venture intre Banca Transilvania si asiguratorul Aegon, ocupand in prezent locul sapte in randul celor 14 administratori de fonduri de pensii administrate privat din Romania cu o cota de piata de circa 3,15% si peste 131.000 participanti la fondul administrat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro