Bucuresti: Un barbat a murit dupa ce a fost calcat de tramvai, in cartierul Rahova
Un barbat in varsta a murit, marti dimineata, dupa ce a fost calcat de tramvai la un semafor din cartierul Rahova din Capitala, anunta Mediafax. Politistii au intocmit dosar de cercetare penala pentru ucidere din culpa pe numele conducatorului mijlocului de transport in comun, urmand sa stabileasca daca victima a trecut sau nu pe culoarea rosie a semaforului. Barbatul lovit de tramvai a murit dupa ce paramedicii au incercat timp de aproximativ o ora sa-l resusciteze.
Accidentul a avut loc, marti, in jurul orei 10:30, in cartierul Rahova, spre strada Sebastian, a declarat purtatorul de cuvant al Brigazii de Politie Rutiera, Ioana Stancu. Potrivit Ioanei Stancu, in cadrul anchetei vor fi analizate probe de la fata locului si vor fi audiati martori oculari.