Sari direct la conținut

Buffalo Juggalos, filmul despre fanii trupei rapcore Insane Clown Posse, castiga marele premiu BIEFF 2016

HotNews.ro
Buffalo Juggalos a castigat marele premiu BIEFF 2016, Foto: BIEFF
Buffalo Juggalos a castigat marele premiu BIEFF 2016, Foto: BIEFF

Marele premiu BIEFF 2016, in valoare de 3000 de euro, i-a fost acordat regizorului Scott Cummings, pentru filmul Buffalo Juggalos, prezentat in programul de competitie Urban Rituals. Printre celelalte filme premiate anul acesta in cadrul festivalului de film experimental, se mai numara The Reflection of Power, in regia lui Mihai Grecu, I Remember Nothing, de Zia Anger, The Park si Freud and Friends.

Potrivit juriului, Buffalo Juggalos este un film „simplu in aparenta, in atitudinea sa punk, filmul acesta este, de fapt, o experienta care scapa oricarei posibile incadrari, in care tablourile vivante devin in acelasi timp dispozitiv narativ, masca si make-up-ul revendica statutul de identitati reale, iar repudierea ireverentioasa a conventiilor sociale da nastere unei puternice senzatii de autenticitate. Suntem treptat si inevitabil sedusi sa devenim parte dintr-o subcultura, fara a-i reduce vreodata importanta sau a o eticheta in vreun fel”.

Juriul BIEFF 2016 a fost format dinPaolo Bertolin – membru al comisiei de selectie al Festivalului International de Film de la Venetia,Ulrich Ziemons – coordonator de program al Festivalului International de film de la Berlin, Ludovic Chavarot – membru al comitetului de selectie al Festivalului International de Film Clermont-Ferrand, competitia LABO, Roee Rosen – artist vizual si regizor, castigator al BIEFF 2011 & 2014 siXandra Popescu – artist si curator al Atelier 35, Bucuresti.

Premiul pentru cel mai bun regizor roman, oferit de Uniunea Cineastilor Romania (in valoare de 1000 de euro), a fost acordat lui Mihai Grecu, pentru The Reflection of Power. Juriul isi explica alegerea precizand ca filmul reuseste sa transmita, in egala masura, absurditatea unui sistem care se sufoca si tragedia pe care o traieste in fiecare zi poporul nord-coreean.

Premiul pentru cea mai buna regie, in valoare de 1500 de euro, i-a fost acordat regizoarei Zia Anger, pentru I Remember Nothing.

„Intr-o dramatica repunere in scena a celor cinci faze ale unui atac epileptic, acest film infatiseaza experienta extra-corporala, indusa sexual, a unui liceence, jucatoare de softball. Cu ritmul sau nefiresc, linistit, dar convingator, folosind mai multe actrite in rolul principal si texturi sonore pe mai multe niveluri, filmul creeaza un sentiment exacerbat al artificialitatii”, este nota juriului BIEFF.

I remember Nothing a fost proiectat si in cadrul Maryland Film Festival si Ann Arbor Festival. Filmul are 5 etape si prezinta 5 actrite diferite pentru a arata experientele lui Joan dupa o criza de epilepsie.

Premiul pentru cel mai bun concept vizual, in valoare de 1500 de euro, i-a fost acordat lui Randa Maroufi, pentru filmul The Park.

„Intr-o explorare succinta din punct de vedere stilistic a reprezentarii vizuale a sinelui, acest film impleteste cu maiestrie imagini statice si in miscare, reale si virtuale, a tineretului in revolta, suspendat in mijlocul actiunii, desfasurat in plan temporal. Prin obiectivul camerei mobile a regizorului, un loc de distractie abandonat din Casablanca devine terenul pentru un joc serios, pentru jocuri violente si pentru pozat ocazional”, spune juriul.

Mentiunea speciala a juriului BIEFF 2016 a revenit regizorului Gabriel Abrantes, pentru Freud and Friends.

Cea de-a 6-a editie a Festivalului International de Film Experimental Bucuresti BIEFF s-a incheiat duminica, 20 martie, la Cinema Muzeul Taranului Roman, dupa 7 zile de festival, 3 proiectii sold out, 65 de filme si 4 evenimente speciale. Ceremonia de premiere a fost urmata de premiera romaneasca a celui mai recent film al lui Peter Greenaway, Eisenstein in Guanajuato.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro