Bugetul pe 2013 la Transporturi: 7,29 miliarde lei, cu 40,6% mai mult ca in 2012, cresc alocarile pentru programele cu finantare nerambursabila, scaderi la programele cu finantari rambursabile, cheltuieli de capital si subventii
Ministerul Transporturilor (MT) va primi in 2013 un buget de 7,29 miliarde lei, in crestere cu peste 40,68% comparativ cu executia preliminata pe 2012, de 5,18 miliarde lei, potrivit proiectului de buget pe 2013 publicat pe site-ul Ministerului Finantelor. Cea mai importanta crestere va fi la suma alocata programelor cu finantare nerambursabila de la de la 1,24 miliarde lei (executia preliminata din 2012) la 3,38 miliarde lei. In schimb, vor scadea cheltuielile programelor cu finantare rambursabila, subventiile si cheltuielile de capital.
Astfel, propunerea de buget pentru Ministerul Transporturilor pentru anul 2013 este de 7.298.957.000 lei, cu aproape 400 de milioane mai mare decat bugetul programat initial in 2012 (6.900.533.000 lei) si cu 2,4 miliarde de lei mai mare fata de executia reala din 2012 (5.188.314.000 lei).
Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finantelor, bugetul Transporturilor va creste si in 2014, estimarea fiind de 11,09 miliarde lei, iar in 2015 acesta va ajunge la 9,03 miliarde lei, respectiv 8,53 miliarde lei in 2016.
Cea mai mare crestere – 172% – se regaseste la suma alocata proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare. Mai exact, la acest capitol vor fi alocati 3.386.376 lei, fata de 2.186.198 lei – programul initial din 2012 – si fata de 1.245.408, executia reala din 2012.
Si aici sumele vor fi mai mari pana in 2016, de 6,82 miliarde lei in 2014, 4,66 miliarde lei in 2015 si 4,11 miliarde lei in 2016.
Tot la cresteri intra si capitolul „Cheltuieli de personal”, acolo unde vor fi alocati 26.359.000 lei, fata de 20.075.000 lei din bugetul initital din 2012.
Bugetul va fi mai mare si la bunuri si servicii, cu 9,65%, de la 8,46 milioane lei la 9,28 milioane lei. In 2014 aceste cheltuieli vor fi de 9,58 milioane lei, in 2015 de 9,85 milioane lei, iar in 2016 de 10,10 milioane lei.
In schimb, vor scadea puternic cheltuielile aferente programelor cu finantare rambursabila, pentru anul 2013 alocandu-se 280.406.000 lei, fata de 801.774 lei in bugetul initial de anul trecut si fata de 514.412.000 lei din executia bugetului pe 2012.
In 2013 vor scadea si „cheltuielile de capital”, de la 15.280.000 lei programati in 2012, la 3.979.000 lei, suma propusa pentru bugetul din acest an.
Potrivit proiectelului de buget, vor scadea si sumele alocate pentru subventiile acordate pentru transportul public de calatori sau pentru transportul de calatori cu metroul, cu 0,15%, de la 1,6 miliarde lei la 1,598 miliarde lei. Pentru anii urmatori nivelul platii pentru subventii va ajunge la 2,29 miliarde lei in 2014, 2,36 miliarde lei in 2015 si 2,40 miliarde lei in 2016.
Vezi tabelul de mai jos
Bugetul de stat se stabileste la venituri in suma de 98.182,6 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 116.359,3 milioane lei, cu un deficit de 18.176,7 milioane lei, se arata in proiectul Bugetului pe 2013.
Seful Misiunii Fondului Monetar International Erik de Vrijer, s-a intalnit luni dimineata cu ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, pentru a discuta forma finala a proiectului bugetului de stat pe 2013. Premierul a precizat, la sfarsitul sedintei USL, ca au fost aprobate liniile principale privind bugetul pe 2013 si ca toate elementele tehnice urmeaza sa fie finalizate de ministerele de resort. Totodata, premierul a anuntat ca marti va avea loc o sedinta speciala a Guvernului pentru aprobarea masurilor premergatoare adoptarii bugetului de stat si al asigurarilor sociale.