Bulgaria își va dubla din 2026 capacitatea de a trimite gaze către România

Bulgaria își va crește capacitatea de a importa gaze naturale din Grecia cu 50% din ianuarie anul viitor, ajungând la 8 miliarde de metri cubi pe an, a declarat luni directorul operatorului de transport de gaze naturale Bulgartransgaz.
„Noi, ca Bulgartransgaz, ne-am făcut treaba… până la sfârșitul acestui an vom crește capacitatea de intrare din Grecia cu 50%, ceea ce va duce la (o creștere a) capacității totale din Grecia către Bulgaria, sperăm foarte curând, la aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an. Va fi disponibil pe piață din ianuarie (2026)”, a declarat Vladimir Malinov, directorul executiv al Bulgartransgaz, la conferința pe tema GNL de la Budapesta.
Conducta Gas Interconnector Grecia-Bulgaria Interconnector, finalizată în 2022, furnizează Bulgariei gaze naturale provenite din porturile grecești, după cum aminteşte Reuters.
Rusia a întrerupt livrările de gaz către Bulgaria, membru UE, în aprilie 2022, după ce Sofia a refuzat să plătească în ruble. De atunci, Sofia și-a intensificat eforturile pentru a se proteja de goluri în aprovizionare.
Bulgaria intenționează, de asemenea, să dubleze capacitatea de a trimite gaze către România anul viitor, a spus el. „În iulie anul viitor vom dubla capacitatea din Bulgaria către România, care va ajunge la o capacitate de peste 11 miliarde de metri cubi”, a mai spus Malinov.(Material realizat cu sprijinul Rador Radio România)