Sari direct la conținut

Bulgaria reunește într-o singură companie operatorii feroviari de călători și de marfă

HotNews.ro
Tren din Bulgaria, Foto: M. Mihaylov, Dreamstime.com
Tren din Bulgaria, Foto: M. Mihaylov, Dreamstime.com

​Bulgaria va reuni într-o singură companie operatorii feroviari de călători, respectiv de marfă, scopul fiind de a reduce costurile totale și de a face ca această nouă companie să devină profitabilă. Cele două companii care se unesc, BDZ Patnicheski Prevozi și BDZ Tovarni Prevozi au avut pierderi în fiecare an din 2002 în prezent.

Ministerul Transporturilor din Bulgaria spune că deficitul acumulat este de 421 milioane leva (215 milioane euro), iar traficul de marfă în scădere a determinat compania bulgară să vândă din active pentru a-și acoperi pierderile, însă pe viitor se dorește ca astfel de tactici să nu mai fie aplicate.

Planul este ca în primele șase luni de la reunire să se vadă o reducere a costurilor și o creștere a veniturilor, iar până la 2023 se vrea să se ajungă la stabilitate financiară. Dacă se va reuși, în 2024 compania va putea avea acces la piețele de capital din Bulgaria și din străinătate.

Pentru ambele companii sunt pregătite planuri care să ducă la creșterea cotei de piață în următorii cinci ani, dar și la modernizarea parcului de material rulant.

Pentru compania de marfă, estimarea este că s-ar putea ajunge la transportarea a 10 milioane tone/an, față de 6-7 milioane în trecut, iar la compania de călători se dorește implementarea unui program de 900 milioane leva (460 milioane euro) pentru a se cumpăra trenuri noi, cu finanțare europeană.

Surse: International Railway Journal, Railway Gazette International

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro