Sari direct la conținut

Bulgaria va sacrifica alţi 40.000 de porci după descoperirea unui nou focar de pestă porcină

HotNews.ro
Bulgaria va sacrifica alţi 40.000 de porci după descoperirea unui nou focar de pestă porcină

Autorităţile sanitar-veterinare bulgare au anunţat miercuri seară că vor sacrifica alți aproximativ 40.000 de porci după descoperirea unui nou focar de pestă porcină africană la o fermă din nord-estul ţării, aceasta fiind a doua fermă de porci din Bulgaria unde a fost descoperit virusul, în mai puţin de o săptămână, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Vineri, autorităţile veterinare bulgare au anunţat că vor sacrifica circa 24.000 de porci, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Nikola Kozlevo, în regiunea Shumen, nord-estul Bulgariei.

Noul focar de pestă porcină africană a fost descoperit la o fermă din satul Brestak, în apropiere de oraşul Varna, a informat miercuri Autoritatea Sanitar Veterinară din Bulgaria, care a adăugat că a fost instituită o zonă de carantină pe o rază de trei kilometri în jurul satului.

Anul trecut, virusul pestei porcine a afectat şase ferme bulgare, forţând autorităţile de la Sofia să sacrifice peste 130.000 de porci.

În România, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a informat marţi că pesta porcină africană evoluează în prezent în 235 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 609 de focare, în scădere cu 17 faţă de precedenta actualizare publicată pe 31 decembrie 2019.

Potrivit datelor ANSVSA, de la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost eliminaţi 545.022 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.473 de cazuri la mistreţi. În total au fost stinse 2.282 de focare.

ANSVSA subliniază că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru ei, însă are impact la nivel economic şi social.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro