Burduja: „Grupul energetic 5 Rovinari este gata să fie pus în funcțiune”. Retehnologizarea a durat zece ani
- Andrei Georgescu
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că, la aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcţiune şi conectat la Sistemul Energetic Naţional, transmite News.ro.
„La aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcţiune şi conectat la Sistemul Energetic Naţional. 330MW producţie în bandă, pe bază de cărbune pentru energia României, care trebuie să fie sigură, accesibilă şi competitivă, şi verde — în această ordine”, a scris duminică Sebastian Burduja pe Facebook.
El arată că acest proiect a costat peste 100 de milioane de euro şi a necesitat un efort uman greu de cuantificat.
„Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au efectuat toate lucrările necesare pentru conformare la cerinţele de mediu (conform celor mai stricte standarde la nivel european): instalaţie de desprăfuire electrostatică, instalaţie de desulfurare a gazelor de ardere, instalaţii de evacuare în sistem slam dens, instalaţie de denoxare a gazelor de ardere. Lucrările de reabilitare şi modernizare au fost realizate de către firme terţe şi personal propriu, sub coordonarea specialistilor din cadrul S.E.Rovinari. Prin lucrările realizate, la acest grup se preconizează costuri de funcţionare comparabile cu cele ale grupurilor pe gaze”, a afirmat Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei precizează că în ultimele zile, au fost realizate testele şi verificările necesare reconectării grupului energetic la SEN, iar momentul intrării efective a acestuia în exploatare este foarte aproape.
„Îi felicit pe toţi cei care, în ultimii ani, au pus umărul la finalizarea acestui proiect atât de important – conducerea CEO, specialiştii şi firmele implicate. O menţiune specială pentru Dan Plaveti, preşedintele directoratului, un profesionist care în foarte multe momente în ultimii ani a ţinut CEO pe drumul drept, în ciuda provocărilor. S-ar fi putut face lucrurile mai repede? Probabil. Cu siguranţă, însă, în viitor, trebuie să accelerăm procesul de extindere şi modernizare a infrastructurii energetice. Timpul nu are răbdare, problemele le ştim, nu doar pentru România, ci pentru cea mai mare parte a Europei. Suntem un actor central în Europa şi depinde doar de noi să ne întărim această poziţie”, arată Burduja.
MInistrul mai spune că a trecut în ultimul an rapid de la discuţii teoretice despre securitate şi independenţă energetică, la acţiuni concrete, care înseamnă susţinerea pe scară largă a investiţiilor în acest sector.
„Am mai spus-o şi o repet: sunt zeci de ani în care s-au făcut prea puţine pentru sectorul energetic, iar astăzi plătim cu toţii costurile. Vestea bună este că efectele investiţiilor din ultimii ani încep să se vadă. Energie pentru o nouă Românie!”, menţionează Burduja.